Tîlvăr: România apreciază în mod deosebit contribuţia Luxemburgului la întărirea securităţii Flancului estic
Tîlvăr: România apreciază în mod deosebit contribuţia Luxemburgului la întărirea securităţii Flancului estic
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestMinistrul apărării naţionale, Angel Tîlvăr, a avut o întrevedere cu omologul său din Marele Ducat de Luxemburg, Francois Bausch, cooperarea bilaterală şi în cadrul Alianţei Nord-Atlantice şi Uniunii Europene fiind subiecte aflate pe agenda discuţiilor, informează MApN.
Întrevederea s-a înscris în marja vizitei pe care preşedintele Klaus Iohannis şi prim-ministrul luxemburghez, Xavier Bettel, au făcut-o la Centrul Naţional de Instruire Întrunită "Getica", unde se află cantonat Grupul de Luptă NATO, coordonat de Franţa, la care Marele Ducat contribuie cu un contingent de 26 de militari.
Potrivit unui comunicat transmis de MApN, agenda discuţiilor dintre cei doi miniştri ai apărării a inclus subiecte referitoare la cooperarea celor două state în plan bilateral şi în cadrul Alianţei Nord-Atlantice şi Uniunii Europene, rezultatele Summitului NATO de la Vilnius, precum şi situaţia de securitate din regiunea Mării Negre în contextul războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei.
Oficialul român a apreciat contribuţia Marelui Ducat de Luxemburg la consolidarea posturii aliate pe Flancul estic, aceasta fiind o dovadă a solidarităţii şi unităţii aliate.
"Militarii luxemburghezi s-au integrat foarte bine în arhitectura Grupului de Luptă de la Cincu, unde îşi îndeplinesc misiunile cu profesionalism, competenţă şi seriozitate. România apreciază în mod deosebit contribuţia Luxemburgului la întărirea securităţii flancului estic", a declarat Angel Tîlvăr, citat în comunicat.
Totodată, ministrul român al apărării a apreciat relaţia foarte bună de cooperare dintre contingentele aliate care îşi desfăşoară activitatea la Centrul Naţional de Instruire Întrunită "Getica", subliniind dezvoltarea continuă a infrastructurii şi a sprijinului naţiunii gazdă.
Cei doi miniştri au reiterat importanţa contribuţiilor ţărilor membre NATO la asigurarea eficienţei şi credibilităţii posturii colective de descurajare şi de apărare pe Flancul estic, acestea fiind fundamentale pentru descurajarea Rusiei, prin promovarea securităţii colective în Regiunea Mării Negre şi prin continuarea acordării de asistenţă Ucrainei şi partenerilor vulnerabili, în special Republicii Moldova, menţionează MApN.
Totodată, în contextul discuţiilor pe tema evoluţiilor de securitate din regiunea estică, a fost evidenţiat şi rolul-cheie pe care îl are Uniunea Europeană în sprijinirea Ucrainei, atât prin utilizarea instrumentului Facilitatea Europeană pentru Pace, cât şi prin Misiunea de asistenţă în sprijinul forţelor armate ucrainene - EUMAM Ucraina, potrivit agerpres.ro.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
11.3° Constanța 













