REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.1° Constanța Dum., 5 Mai 2024
Anul XX Nr. 6720
16.1° Constanța Duminică, 5 Mai 2024 Anul XX Nr. 6720
 

Tina Turner a pierdut procesul intentat în Germania pentru afişul unui concert-tribut

Tina Turner a pierdut procesul intentat în Germania pentru afişul unui concert-tribut

Replica API 26 februarie 2022 | 00:00 422

Cântăreaţa americană Tina Turner a pierdut procesul intentat în Germania pentru a împiedica utilizarea unui afiş pe care apare numele ei cu scopul de a promova un concert-tribut, în urma unei sentinţe pronunţate joi de cea mai înaltă instanţă din această ţară, informează DPA, citată de stiripesurse.ro.

Tina Turner

Tribunalul Federal din Germania a confirmat sentinţa pronunţată anterior de un tribunal regional din Koln, care a considerat că libertatea artistică prevalează în faţa drepturilor de folosire a unui nume şi a unei imagini.

Tina Turner, în vârstă de 82 de ani, a deschis o acţiune în justiţie împotriva promotorului Cofo Entertainment din Bavaria pentru un spectacol intitulat "Simply the Best - the Tina Turner Story", în care Dorothea "Coco" Fletcher, o dublură a celebrei cântăreţe americane, a interpretat unele dintre cele mai cunoscute piese din repertoriul acesteia.

Avocaţii Tinei Turner au argumentat că aspectul cântăreţei Dorothea Fletcher era similar cu cel al vedetei pop-rock şi că acea imagine, alături de numele solistei americane, ar putea să ducă la impresia că Tina Turner se afla pe scenă sau că artista ar susţine organizarea acelui show.

Într-o decizie din 2020, un tribunal regional din Koln a acceptat argumentele prezentate de avocaţii Tinei Turner, însă sentinţa a fost anulată de Înalta Curte de Justiţie din acel oraş. Cazul a fost trimis apoi la Tribunalul Federal din Karlsruhe.

"Ceea ce îi displace Tinei Turner în tot acest caz are legătură cu faptul că ea ar fi vrut să deţină drepturile asupra propriei persoane. Ar vrea să decidă ea însăşi momentul în care numele şi imaginea ei sunt folosite în scopuri comerciale", a declarat la acea vreme unul dintre avocaţii vedetei americane, Kerstin Schmitt.

Chestiunea dezbătută în instanţă a fost aceea că întregul show era un spectacol-tribut şi că Tina Turner nu avea nicio legătură cu acel concert, a precizat Kerstin Schmitt.

Brunhilde Ackermann, avocata companiei Cofo Entertainment, a declarat: "Dacă un show se înscrie în registrul libertăţii artistice, el trebuie să fie promovat în mod corespunzător şi, de fapt, să fie promovat de actriţa principală care apare în acel show".

Tribunalul ar trebui să aplice standardul unui spectator rezonabil de bine informat, nu pe cel al unui spectator care ar fi "cronic de stupid şi care ar privi totul cu superficialitate", a adăugat avocata Brunhilde Ackermann.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212