Tineri reținuți pentru tâlhărie, în Constanța!
Tineri reținuți pentru tâlhărie, în Constanța!
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestDupă cercetări amănunțite efectuate în cazul săvârșirii unor infracțiuni de tâlhărie, polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Constanța și cei ai Biroului Investigații Criminale au depistat doi tineri, în vârstă de 20 de ani, respectiv 23 de ani, domiciliați pe raza județelor Sibiu, respectiv Suceava, bănuiți de comiterea faptelor. Astfel, în zilele de 27, respectiv 30 septembrie a.c., tânărul de 23 de ani, beneficiind de complicitatea celui de-al doilea, ar fi smuls de la gâtul a două femei lănțișoare de aur în formă de cruciuliță. Prima faptă a fost comisă asupra unei femei de 70 de ani, în zona Dacia, pe bulevardul Tomis, iar a doua faptă asupra unei femei de 65 de ani, pe bulevardul Ferdinand. Infracțiunile au fost săvârșite pe timpul zilei, orele 12.30, respectiv 17.30. Prejudiciul de aproximativ 3800 de lei a fost recuperat în proporție de 20%. Cei doi tineri au fost reținuti pe baza de ordonanțe pentru o perioada de 24 de ore și introduși în arestul IPJ Constanța. Ulterior vor fi prezentați Parchetului de pe lângă judecătoria Constanța cu propunere de arestare preventivă.
Update: Judecătoria Constanța a decis în aceasta după-amiază arestarea preventivă pentru 30 de zile a celor doi tineri care au săvârșit infracțiunile de tâlhărie, respectiv complicitate la tâlhărie. Ambii sunt deja în arestul IPJ Constanța.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News