REPLICA ONLINE CONSTANTA

9° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
9° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Tinerii morţi în accidentul din Alba au fost înmormântaţi

Tinerii morţi în accidentul din Alba au fost înmormântaţi

A.F. 29 august 2023 | 20:13 1314

Cei trei tineri din Sântimbru care şi-au pierdut viaţa după ce au fost loviţi, duminică dimineaţa, pe DN 1, de o maşină condusă de un şofer de 19 ani aflat sub influenţa alcoolului, au fost înmormântaţi marţi, în prezenţa unui număr mare de localnici.

 Tinerii morti in accidentul din Alba au fost inmormantati

Depuse de duminică în capela din Sântimbru Fabrică, cele trei sicrie, de culoare albă, la fel ca şi crucile, au fost scoase marţi în mijlocul unei asistenţe îndurerate, mulţi dintre cei prezenţi purtând tricouri albe cu fotografiile inscripţionate ale victimelor. Cei trei tineri, cu vârste cuprinse între 17 şi 25 de ani, au fost conduşi împreună pe ultimul drum de aproape toată comunitatea din Sântimbru Fabrică, unde locuiau, printre cei prezenţi aflându-se şi primarul comunei Sântimbru.

 Tinerii morti in accidentul din Alba au fost inmormantati

Potrivit Poliţiei, duminică, în jurul orei 3,30, un tânăr de 19 ani, din Oiejdea, în timp ce conducea un autoturism, pe DN 1, la ieşirea din localitatea Sântimbru, în apropierea unei staţii de alimentare cu carburant, a surprins şi accidentat un grup de şase persoane, care se deplasa pe marginea părţii carosabile. În urma accidentului, trei persoane, în vârstă de 17, 18 şi 25 de ani, au decedat.

În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 1,06 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, a reieşit că a avut o îmbibaţie alcoolică de 1,94 g/l alcool pur în sânge şi după o oră, de 1,81 g/l alcool pur în sânge.

 Tinerii morti in accidentul din Alba au fost inmormantati

Pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului şi pentru ucidere din culpă, şoferul a primit mandat de arestare preventivă, pentru 30 de zile, decizie pe care a contestat-o la Tribunalul Alba. El solicitase instanţei de fond, de la Judecătoria Alba Iulia, să fie în arest la domiciliu sau sub control judiciar.

Şoferul avea permis de conducere din decembrie anul trecut.

Accidentul s-a produs la circa 100 de metri distanţă de Sântimbru Fabrică, unde domiciliau victimele. Potrivit rudelor, tinerii se întorseseră de la un club din Alba Iulia şi apoi au vrut să îşi mai cumpere câte ceva de la o benzinărie din apropiere. Pe traseu însă, au fost loviţi în plin de maşină, scrie Agerpres.


Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere