Tinerii Social Democrați, CAMPANIE în licee! A intervenit Inspectorul General Şcolar
Tinerii Social Democrați, CAMPANIE în licee! A intervenit Inspectorul General Şcolar
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestPartidul Social Democrat Năvodari, prin intermediul Tineretului Social Democrat a furat startul campaniei electorale. Cei de la TSD se promovează mai nou și în unitățile de învățământ. La intrarea în incinta liceului „Lazăr Edeleanu” din Năvodari, se află afișe prin care se promovează acțiunile tinerilor social democrați. Este vorba despre evenimentul „Dragobete, sărută fete!”, organizat de TSD, sâmbătă, 29 februarie, ora 19. Descrierea evenimentului sună în felul următor: „Nu contează dacă ești singur sau în pereche, dansul este pentru toată lumea, așa că noi te așteptăm să dansezi la o petrecere incendiară de Dragobete cu muzică bună și multe alte surprize”. Accesul la eveniment se face doar pe baza de invitație, iar acestea pot fi ridicate de la sediul PSD Năvodari. Cu alte cuvinte, putem spune că PSD Năvodari și-a trimis „artileria” tânără la înaintare pentru a putea recruta din rândul liceenilor și nu numai, noi forțe proaspete. Tinerii sunt invitați la sediul PSD Năvodari pentru a-și procura invitațiile și cine știe, poate se trezesc și cu un carnet de membru.
Sorin Mihai, inspectorul general al Inspectoratului Școlar Județean Constanța a declarat că acele afișe nu au ce căuta acolo și că se vor lua măsuri în acest sens. „Este vorba despre un partid politic care nu are voie să își promoveze ideile într-un spațiu de învățământ. Cu certitudine, acele afișe nu au ce căuta acolo. Vom contacta directorul unității de învățământ și îi vom pune în vedere faptul că trebuie să interzică astfel de acțiuni. În aceste spații nu au ce căuta astfel de activități de promovare a partidelor politice”, a spus inspectorul general școlar.
Ceea ce este și mai grav, este faptul că directorul instituției de învățământ nu și-a dat acordul. „Afișul a fost lipit fără știrea directorului unității de învățământ. În cele din urmă, afișul a fost înlăturat”, a mai spus Sorin Mihai.
LEGEA nr.14 din 9 ianuarie 2003, privind partidele politice spune clar la articolul 4, alineatele 2 și 3 că „(2).sunt interzise constituirea de structuri ale partidelor politice după criteriul locului de muncă, precum şi desfăşurarea de activităţi politice la nivelul agenţilor economici sau al instituţiilor publice și (3) „desfăşurarea de activităţi politice la nivelul agenţilor economici sau al instituţiilor publice este permisă, cu acordul acestora, numai în campania electorală, în condiţiile legii”.
Petruț IACOB
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News