REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.4° Constanța Mar., 30 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6715
16.4° Constanța Marți, 30 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6715
 

Titus Corlăţean le-a cerut românilor să participe la vot, pe 29 iulie, "cu înţelepciune şi determinare'"

Titus Corlăţean le-a cerut românilor să participe la vot, pe 29 iulie, "cu înţelepciune şi determinare'"

Replica API 23 iulie 2012 | 00:00 162

Vicepreşedintele PSD Titus Corlăţean a mulţumit, în debutul discursului său la mitingul USL de la Iaşi , 'celor care, în iarnă, au avut curajul şi demnitatea românească de a protesta împotriva manierei de a conduce ţara de către Traian Băsescu şi guvernul său', deschizând ,,drumul spre momentul adevărului de la 29 iulie, pentru viitorul României'.

Vorbitorul a reiterat, apoi, promisiunile formulate de Traian Băsescu de-a lungul ultimilor opt ani, 'fără acoperire în fapte'.

Mai mult, a spus Corlăţean, 'peste o sută de spitale au fost închise, medicii au fost invitaţi de acest om să plece pentru o viaţă mai bună peste hotare, profesorii şi elevii au fost batjocoriţi, pensionarii cărora trebuia să li se adreseze cu respect au fost umiliţi, foarte mulţi oameni şi-au pierdut locurile de muncă ori li s-au tăiat, cu cinism, salariile pentru că nu a dorit să se atingă de grupul său de interese'.

Corlăţean a mai spus că ,,este dureros' faptul că după opt ani de preşedinţie a lui Traian Băsescu românii spun că vor o ,,ţară ca afară'.

Vicepreşedintele PSD a mai spus că Traian Băsescu , care ,,a vorbit despre binele românilor de pretutindeni''(...),,s-a folosit, în mod ruşinos, mincinos de sentimentele românilor de peste hotare, fraţilor noştri de peste Prut, în interes personal'.

,,Vreau să spun astăzi de la Iaşi, fraţilor din Republica Moldova. Da, meritaţi un viitor european,(...), tot sprijinul românilor din ţara mamă', precizând că preşedintele interimar Crin Antonescu şi premierul Victor Ponta vor sprijini Republica Moldova ,,cu cinste, onestitate şi credinţă românească'.

Corlăţean le-a cerut românilor, în încheierea discursului său, să vină la vot pe 29 iulie ,,cu înţelepciune şi determinare''.

La rândul său, vicepreşedintele PSD Ecaterina Andronescu şi-a exprimat speranţa ca în perspectiva referendumului din 29 iulie, în România ,,cuvântul dezbinare şi fie înlocuit de unitate atunci când se face referire la români'.

,,Vrem un preşedinte care să unească poporul în momente dificile, nu unul care să dezbine în momente dificile pentru ţară, aşa cum a făcut Traian Băsescu. Vrem ca aceia care ne-au adus în sărăcie să plece. Vrem o Românie normală în care şcolile să nu fie închise, copiii să nu fie abandonaţi, ci educaţi în spirit european, oamenii să nu îşi piardă locurile de muncă pe criterii birocratice ori mercantile, în care fiecare să-şi poată construi viaţa în normalitate', a declarat Ecaterina Andronescu.

Primarul Iaşiului, Gheorghe Nichita, a precizat încă din debutul discursului său că din acest oraş 'au pornit de mai multe ori în istorie schimbări profunde, dar şi debutul unităţii statale a românilor'.

,,Suntem din nou în acest loc istoric pentru români, Piaţa Unirii, pentru a lansa semnalul schimbării în bine al ţării, după ce în ianuarie 2011, în acelaşi loc, Traian Băsescu a fost pentru prima dată puternic fluierat şi apostrofat, iar apoi, Crin Antonescu şi Victor Ponta au discutat, în premieră şi cu seriozitate, despre unitatea forţelor politice de opoziţie pentru realizarea schimbării', le-a spus primarul Iaşiului participanţilor la miting.

El le-a cerut cetăţenilor din Iaşi ca, la unison cu majoritatea electoratului român, pe 29 iulie să ducă schimbarea iniţiată la Iaşi până la capăt'.

,,Pentru că Traian Băsescu înseamnă conflict, făţărnicie şi ură. Aşa a ajuns la putere, aşa a condus ţara. A avut permanent ,,grijă' să pună oamenii, instituţiile statului în vrajbă continuă, să fie ura cultivată', a spus primarul din Iaşi.

Gheorghe Nichita a îndemnat electoratul din România să fie prezent la urne pe 29 iulie 'pentru a face dreptate'.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272