REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.7° Constanța Sâm., 27 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6712
11.7° Constanța Sâmbătă, 27 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6712
 

TNL Constanţa, campanie în sprijinul copiilor cu dizabilităţi

TNL Constanţa, campanie în sprijinul copiilor cu dizabilităţi

Replica API 9 iunie 2014 | 00:00 180

"Cunoaşte-ţi comunitatea" este o iniţiativă a juniorilor liberali, prin care doresc o implicare mai activă a tinerilor în comunitate şi prin care îşi pot ajuta semenii mai puţin norocoşi dintre noi. Acţiunea a demarat, în forţă, anul trecut şi, ca un scurt bilanţ, deja se pot lăuda cu diverse festivaluri, proiecte internaţionale şi numeroşi copii ajutaţi. Preşedintele formaţiunii locale a Tineretului Naţional Liberal, Bogdan Bola, este iniţiatorul campaniei şi a dezvăluit pentru Replica de Constanţa cât de impresionaţi au fost copiii care au mers pentru prima dată la un cinematograf. Potrivit lui Bola, au plâns de bucurie. "Campania "Cunoaşte-ţi comunitatea" a fost lansată anul trecut, avem pe undeva pe la 50 de activităţi, până acum şi, practic, încurajăm tinerii din Constanţa să îşi cunoască comunitatea. Să se întâlnească atât cu bătrânii, cât şi cu tinerii, să vadă problemele, unde putem rezolva, cum putem ajuta. Să facem exact ce nu s-a făcut până acum. Câteva exemple, am mers anul trecut de la centre pentru copii abandonaţi, la cei cu deficienţe locomotorii, cu dizabilităţi. Am fost coorganizator la un festival internaţional de haiku (poezia japoneză - n.r.), unde au venit profesori din 12 ţări. În decembrie, am fost la un centru de plasament pentru persoanele cu dizabilităţi, în cartierul Kilometrul 5, unde am dus produse de curăţenie, jucării, am făcut concursuri de pictură, le-am dus pături, chestiuni de igienă. (...) Am dus copii şi la cinematograf, care nu au mai văzut niciodată un desen animat 3D. Anul trecut, 50 de copii au fost... plângând, eu nu am mai văzut aşa ceva", a precizat Bola, pentru "Replica". Pentru că a fi de dreapta presupune libera iniţiativă, liderul TNL Constanţa susţine că ideea aparţine în exclusivitate formaţiunii constănţene. Alături de Septimiu Bourceanu, Bola este încrezător în succesul proiectului, care va continua. "Acţiunea aceasta continuă toată luna. Vrem să facem, cu 20 sau 30 de copii, un atelier de sculptură, de pictură. Este demarată de mine şi Septimiu Bourceanu şi am plecat de la faptul că, sincer să fiu, lumea habar n-are de ce se întâmplă în oraşul acesta. Mai vedem, aşa, acţiuni pe stradă, dar nimeni nu se implică cu adevărat, la modul real. Toate acţiunile sunt făcute cu sprijinul tinerilor de la noi, pe banii lor, pe relaţiile lor, noi aşa funcţionăm", a concluzionat Bola.

Marius Florian VASILE

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108