Toate planetele sistemului solar, vizibile cu ochiul liber sau cu binoclul, în noaptea de joi spre vineri
Toate planetele sistemului solar, vizibile cu ochiul liber sau cu binoclul, în noaptea de joi spre vineri
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestToate planetele sistemului solar sunt vizibile joi pe cerul nopții. Oamenii le pot observa cu ochiul liber sau cu binoclul, potrivit BBC și Mediafax.
Joi, oamenii pot vedea toate planetele din sistemul solar pe cerul nopții. Cinci dintre ele ar trebui să fie vizibile cu ochiul liber, în timp ce două planete mai îndepărtate, Uranus și Neptun, vor putea fi observate cu ajutorul unui binoclu.
În anumite zone ale lumii vor fi observate cu dificultate planetele Mercur și Venus din cauza poziției lor joase pe cer.
Cel mai bun moment pentru a vedea planetele este imediat după apusul soarelui. Cei care se află mai la sud, inclusiv în sudul Europei sau mai aproape de ecuator, au mai multe șanse să poată vedea toate planetele apărând într-o linie verticală pe cer.
Spre deosebire de stele, planetele nu sclipesc. Saturn și Jupiter vor fi cele mai strălucitoare, iar Marte va avea o culoare roșu somon, citează stiripesurse.ro.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
7.7° Constanța 

.jpg_t.jpg)
.jpg_t.jpg)
.jpg_t.jpg)

.jpeg_t.jpeg)







