Toni Neacșu: Surprinzător că Ilie Bolojan a cerut să vadă dosarul, fiind totuși însoțit de un avocat
Toni Neacșu: Surprinzător că Ilie Bolojan a cerut să vadă dosarul, fiind totuși însoțit de un avocat
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestAvocatul Toni Neacșu a explicat vineri de ce Ilie Bolojan nu poate cere să studieze dosarul în care a fost citat la DNA Iași, deoarece a fost chemat ca martor.
Toni Neacșu a spus care poate fi finalitatea acestei audieri în funcție de probele pe care le au procurorii.
"E surprinzător că Ilie Bolojan a cerut să vadă dosarul, fiind totuși însoțit de un avocat. Ca martor, nu poate solicita asta.
Nu i se poate pune la dispoziție dosarul, pentru că are calitatea de martor. Are obligația de a spune adevărul pe care îl cunoaște. Poate refuza să răspundă doar dacă s-ar autoincrimina.
Dacă nu spune adevărul sau ascunde ceea ce știe, ar săvârși infracțiunea de mărturie mincinoasă.
Dacă urmărim cu atenție comunicatul DNA, nu este vorba despre un trafic de influență clasic, ci despre o altă infracțiune, prevăzută de o lege specială: folosirea influenței de partid. Fănel Bogos este acuzat că a cumpărat influența de șef de partid a lui Mihai Barbu, care i-a asigurat o audiență la premier prin folosirea influenței pe care o avea în cadrul partidului.
Unul dintre foloasele necuvenite primite de Bogos, așa cum rezultă din acuzații, este chiar această audiență la premierul Bolojan. Rămâne de dovedit dacă a fost obținută ilegal, dar, în orice caz, a fost una privilegiată.
Dacă Bolojan a cunoscut aceste manevre ale lui Bogos, s-ar putea ajunge, la un moment dat, la formularea unei acuzații și în ceea ce îl privește. Momentan însă, nu cred că există astfel de elemente. La sfârșitul zilei, s-ar putea să îl vedem tot cu calitatea de martor", a declarat avocatul Toni Neacșu.
Premierul interimar Ilie Bolojan a fost audiat vineri la DNA Iaşi, unde a fost citat în calitate de martor în dosarul în care omul de afaceri Fănel Bogos este acuzat de cumpărare de influenţă. Ilie Bolojan a stat două ore în sediul DNA Iași, iar la plecare a refuzat să facă declarații. "Premierul a făcut toate precizările solicitate și pe care, de altfel, le-a comunicat și public de fiecare dată", a transmis purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu.
CITEȘTE ȘI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
18.5° Constanța 












.jpeg_t.jpeg)




