REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.6° Constanța Mar., 30 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6715
12.6° Constanța Marți, 30 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6715
 

Top cele mai mari venituri declarate la Fisc

Top cele mai mari venituri declarate la Fisc

Replica API 7 septembrie 2016 | 00:00 162

Cele mai mari venituri declarate la Fisc, de 75,3 milioane lei, aparţinarţin unui bucureştean şi au fost obţinute pe baza unei convenţii civile, potrivit informaţiilor furnizate Profit.ro de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF).

În top 10 cele mai mari venituri se mai află patru realizate în străinătate din bursă sau dividende şi alte cinci în ţară din profesii libere. Informaţiile provin din declaraţiile de venituri, altele decât cele din salarii, care sunt depuse anual la Fisc, până pe 25 mai, pentru sumele obţinute în anul anterior.

Astfel, după 25 mai, ANAF a prelucrat informaţiile din formularele depuse pentru 2015. Conform topului primelor zece cele mai mari venituri, suma de pe primul loc aparţine unei persoane din Capitală. Pe locul 3 se află un constănţean, cu 30,1 milioane din dividende, notează profit.ro. Top 10 este încheiat tot de un constănţean, cu 11,8 milioane venituri din profesii libere şi comerciale.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272