REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.6° Constanța Sâm., 4 Mai 2024
Anul XX Nr. 6719
12.6° Constanța Sâmbătă, 4 Mai 2024 Anul XX Nr. 6719
 

Tot mai multe cazuri de hipotermie şi degerături

Tot mai multe cazuri de hipotermie şi degerături

Replica API 3 februarie 2012 | 00:00 148

Medicul Cealera recomandă hidratarea cu lichide calde

Medicul Cealera recomandă hidratarea cu lichide calde

Ambulaţierii constănţeni fac faţă cu stoicism valurilor de solicitări cu care se confruntă în această perioadă. Într-un interval de 24 ore au loc în jur de 130 - 140 de solicitări la nivel de municipiu şi 260 la nivel de judeţ. Nici persoanele defavorizate, în general oameni ai străzii, nu sunt ocoliţi de gerul năprasnic, aceştia ajungând în hipotermie la spital. Numai joi, cinci astfel de cazuri au fost preluate de pe stradă de către echipajele Ambulanţei şi duse la Unitatea de Primiri Urgenţe Constanţa. La Medgidia au fost semnalate trei cazuri sociale care au primit îngrijirile medicale de rigoare şi apoi au fost transportate către centrul special amenajat. Nici cazurile de hipotermie nu au lipsit din activitatea ambulanţierilor. În localitatea Viile de Băneasa a fost sesizat un asemenea caz, însoţit de degerături, care a fost transportat de urgenţă la Unitatea de Primiri Urgenţe din Băneasa. Un caz de hipotermie a fost preluat şi din Histria, ajungând la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. Având în vedere că frigul nu se opreşte aici, codul galben de ger şi ninsori continuând şi în zilele următoare, dr. Ionuţ Cealera, directorul medical din cadrul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Constanţa, recomandă oamenilor să evite pe cât posibil deplasările, să se hidrateze şi să evite cafeaua şi alcoolul. "Pe cât posibil să se evite deplasările. Bătrânii şi bolnavii cronici să nu iasă din casă decât dacă este necesar, trebuie să aibă mare grijă la stratul gros de gheaţă care s-a format şi care va persista şi în zilele următoare. Dacă o astfel de ieşire este absolut necesară, se recomandă hainele groase şi hidratarea cu lichide calde. De evitat cafeaua şi băuturile alcoolice, care pot duce la hipotermie şi lipotimie", a declarat, pentru "Replica" de Constanţa, dr. Ionuţ Cealera. De asemenea, Unitatea de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Clinic Judeţean s-a confruntat pe parcursul zilei de joi cu 12 cazuri sociale. La orele serii, o femeie în vârstă de 93 de ani a ajuns în hipotermie, fiind internată la reanimare în stare de inconştienţă. De menţionat este faptul că aceasta a ajuns în acea stare critică din cauza temperaturii scăzute din locuinţa sa, din Constanţa, şansele de supravieţuire fiind minime.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272