REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.5° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
12.5° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Tot mai mulți pensionari sunt ținte ușoare pentru fraude digitale

Tot mai mulți pensionari sunt ținte ușoare pentru fraude digitale

Marius Cristian NITU 19 septembrie 2025 | 00:00 1295

Constanța cât și celelalte orașe mari din țară, se confruntă cu proliferare a fraudelor digitale cu carduri, iar tehnologia modernă face ca cetățenii, în special seniorii fără cunoștințe digitale, să fie ținte ușoare. Autoritățile si instituțiile statului încearcă să educe populația vârstnică, dar inițiativele sunt încă la început și se lovesc de reticența acestora.

Tot mai multi pensionari sunt tinte usoare pentru fraude digitale

Escrocherii locale și internaționale cu carduri

În ultimul an, mai multe cazuri de fraudă cu carduri au fost înregistrate în Constanța. Cu toate acestea, frauda cu carduri bancare nu este sub nicio formă ceva absolut nou; astfel de incidente sunt semnalate de câțiva ani buni.

Printre cele mai cunoscute se numără următorul caz: o femeie de 35 de ani și un minor de 15 ani au fost reținuți după ce au efectuat mai multe tranzacții cu un card bancar pierdut de un pensionar de 66 de ani. Valoarea totală a tranzacțiilor a fost de aproximativ 300 de lei, ceea ce semnalează că hoții digitali vor sustrage orice sumă, indiferent cât de mică este. Totuși, cazul subliniază vulnerabilitatea cetățenilor în fața utilizării neautorizate a instrumentelor de plată digitale.

Tot mai multi pensionari sunt tinte usoare pentru fraude digitaleBancomatele, deși dotate cu camere, au fost, în cazuri izolate, folosite pentru a „clona” carduri bancare

Un alt caz implică doi bărbați, de 32 și 27 de ani, prinși cu 18 carduri bancare false ascunse într-o mașină. Aceștia sunt cercetați pentru utilizarea cardurilor la bancomate, demonstrând că tehnologia poate fi folosită pentru a exploata sistemul financiar.

De asemenea, un bărbat din Constanța a fost prins folosind carduri clonate, având echipamente specializate și o bază de date cu numerele de cont ale victimelor. Astfel de incidente arată cum infractorii pot combina cunoștințele tehnice cu datele personale furate pentru a produce pagube semnificative.

Ce indică aceste cazuri? Faptul că persoane de toate vârstele au început să devină cunoscători în acest "domeniu" și că, pentru astfel de ilegalități, este foarte greu să se stabilească un profil de infractor foarte precis. Ce înseamnă asta, de fapt, este că acest tip de furturi pot fi făcute de oricine, oricând, oriunde. Singura condiție fiind să aibă acces la internet.

Tehnologia, principalul vector al fraudei

Pe lângă fraudele clasice, au fost semnalate tentative de înșelăciune online. Conturi false pe Facebook ofereau „abonamente” de transport în numele CT BUS, la prețuri suspect de mici, inducând în eroare cetățenii. Aceste anunțuri foloseau sigla oficială și comentarii false pentru a părea credibile, direcționând victimele către site-uri neoficiale.

Tot mai multi pensionari sunt tinte usoare pentru fraude digitaleContul fals de Facebook care acționa în numele CT BUS

Un alt caz recent a vizat parcările cu coduri QR falsificate. Șoferii care încercau să plătească scanând codul erau redirecționați către un site clonă, unde datele cardului erau sustrase, iar banii ajungeau la escroci. Astfel de metode demonstrează că tehnologia, atunci când este manipulată, poate transforma plata digitală într-un risc major pentru utilizatori.

Constanța a fost implicată și în incidente internaționale. Un bărbat local a fost condamnat în Norvegia pentru clonare de carduri, făcând parte dintr-o grupare internațională. Cazurile arată că fraudele digitale nu au granițe și pot afecta victimele atât la nivel local, cât și global.

Seniorii, cea mai vulnerabilă categorie

Cetățenii vârstnici sunt printre cei mai expuși riscurilor. Lipsa cunoștințelor digitale îi face ținte ușoare pentru escrocii care exploatează neatenția sau necunoașterea procedurilor online. Peste 60% dintre victimele fraudelor semnalate în Constanța fac parte din categoria seniorilor, subliniind nevoia urgentă de educație digitală.

Tot mai multi pensionari sunt tinte usoare pentru fraude digitale

Există deja câteva inițiative locale care urmăresc să instruiască vârstnicii în privința fraudei digitale, explicând cum să recunoască site-urile false, mesajele suspecte și metodele de phishing. Totuși, aceste programe se află într-o fază incipientă și se confruntă cu refuzul majorității seniorilor de a participa, fie din reticență, fie din lipsă de interes pentru tehnologie.

Specialiștii avertizează că, fără o educație digitală extinsă și programe de conștientizare eficiente, populația în vârstă va rămâne cea mai vulnerabilă și va continua să fie exploatată de infractorii care profită de evoluția rapidă a tehnologiei.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
cei care sunt online de ce nu sunt prinsi ce este atat de greu ?
3
0