Toți ochii spre Kiev! Reuniune de urgență a liderilor UE, la 3 ani de conflict armat cu Rusia
Toți ochii spre Kiev! Reuniune de urgență a liderilor UE, la 3 ani de conflict armat cu Rusia
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestPreședintele francez Emmanuel Macron merge astăzi la Washington, după ce a dat de înțeles că nu exclude izbucnirea unui al treilea război mondial. Tot astăzi, liderii europeni se reunesc la Kiev, la summitul organizat cu ocazia împlinirii a trei ani de la invazia Rusiei în Ucraina. La întâlnire va participa online, de la București, și Ilie Bolojan. Potrivit unor surse din cadrul Administrației Prezidențiale, zilele acestea va fi convocată la noi ședința CSAT.
Președintele Emmanuel Macron va merge la Washington, unde va sta de vorbă cu președintele Donald Trump și îi va cere să nu cedeze presiunilor Rusiei. Sunt tensiuni fără precedent pe scena europeană după ce informații scurse din întâlnirea de la Riad dintre Statele Unite și Federația Rusă, poreclită „Ialta 2”, au dezvăluit că Rusia ar fi cerut împărțirea sferelor de influență și retragerea trupelor americane din estul Europei, inclusiv din România. Dimitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, neagă scenariul, însă liderii europeni vorbesc deja despre declanșarea celui de-al Treilea Război Mondial.
"Mă feresc întotdeauna de cuvinte mari. Cu adevărat, avem un conflict în Ucraina, unde rușii au decis să globalizeze lucrurile. În momentul în care rușii luptă cu materie primă iraniană, când aduc soldați nord-coreeni în Ucraina, atunci rușii au mondializat războiul din Ucraina. Se va limita asta la teatrul ucrainean? Trebuie să sperăm că da. Rusia este deja agresivă cu întreaga Europă. Noi suntem pregătiți să ripostăm", a declarat Macron.
Și Friedrich Merz, cel care ar putea fi următorul cancelar al Germaniei, a avertizat că Europa trebuie să fie pregătită să se apere fără ajutorul Statelor Unite. Este și contextul în care liderii europeni se reunesc ASTĂZI la Kiev, în format hibrid. Potrivit Administrației Prezidențiale, președintele Ilie Bolojan va participa online la discuții. Potrivit unor surse, după discuțiile cu liderii europeni se pregătește și convocarea ședinței CSAT.
Această decizie vine după mai multe presiuni atât din partea premierului Marcel Ciolacu, cat si din partea candidatului comun al Alianței PSD-PNL-UDMR, Crin Antonescu, care spunea ca ar fi bine ca o astfel de ședința sa fie convocata cat mai curând.
Pe ordinea de zi ar putea apărea subiecte legate de securitatea națională, dar ar putea fi reanalizate și documentele care au dus la anularea alegerilor., scrie realitatea.net.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
16° Constanța 














