REPLICA ONLINE CONSTANTA

19.5° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
19.5° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Toxiinfecție alimentară într-o tabără, mai mulți copii au ajuns la spital

Toxiinfecție alimentară într-o tabără, mai mulți copii au ajuns la spital

Robert NENCIU 9 iulie 2025 | 09:40 358

Autorităţile din Bihor au activat Planul roşu de intervenţie în noaptea de marţi spre miercuri, după ce 28 de turişti din Bucureşti şi Timişoara aflaţi în tabără la Vârtop au acuzat simptome de toxiinfecţie alimentară, 16 copii şi doi adulţi au fost transportaţi la spital.

Toxiinfectie alimentara intr-o tabara, mai multi copii au ajuns la spital

”În noaptea de marţi spre miercuri, 09 iulie a.c., în urma unui apel primit prin numărul unic de urgenţă 112, a fost semnalată o posibilă toxiinfecţie alimentară în staţiunea turistică Vârtop, în rândul unui grup de 57 de persoane aflate în tabără, din care 8 adulţi şi 49 de copii cu vârste cuprinse între 10 şi 13 ani”, anunţă miercuri dimineaţă ISU Bihor.

Având în vedere număr mare de persoane implicate, a fost activat Planul roşu de intervenţie, care presupune suplimentarea resurselor la faţa locului în vederea optimizării misiunii de răspuns.

La locul intervenţiei au fost direcţionate de urgenţă două echipaje medicale de prim-ajutor cu ambulanţe SMURD, echipajul de Terapie Intensivă Mobilă al SMURD Oradea, patru echipaje ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă, precum şi două microbuze de transport persoane din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ”Crişana” al judeţului Bihor.

La sosirea echipajelor, s-a constatat faptul că 28 de persoane prezentau simptome de toxiinfecţie alimentară - greaţă, vărsături şi crampe abdominale, fiind conştiente şi cooperante. După evaluarea medicală şi acordarea primului ajutor medical, au fost transportate la spital 18 persoane - 16 copii şi 2 adulţi.

Planul roşu a fost activat la ora 23:45 şi dezactivat la ora 01:30. Grupurile de turişti erau din Timişoara şi Bucureşti, potrivit stiripesurse.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere