Tradiții și superstiții la români în ziua de Ignat. Când se taie porcul și de unde vine obiceiul

Ciclul sărbătorilor de iarnă începe pe 20 decembrie, cu Ignatul, moment asociat cu sărbătoarea tradițională a jertfei pentru belșug (Godea, 2007: 389), potrivit reprezentanților Muzeului Naţional al Carpaţilor Răsăriteni.În Calendarul ortodox e celebrat Sfântul Ignatie Teofanul. În lumea satului tradițional, la această dată, avea loc tăierea porcului, obicei care se păstrează în toate regiunile țării, deși nu se mai respectă cu strictețe data. Sărbătoarea este cunoscută în popor sub denumirea de „Iganat” sau „Ignatul porcilor” și singura activitate permisă în această zi era tăierea porcului.

Tot în această zi, aproape de solstițiul de iarnă, se celebrează „Înătoarea”, femininul de la Ignat, o reprezentare mitică a Panteonului românesc care pedepsește femeile surprinse că lucrează în ziua de 20 decembrie (Ghinoiu, 1999: 227).

Ritualul sacrificării porcului în preajma sărbătorilor Crăciunului aminteşte de jertfele de animale practicate de popoarele vechi (egipteni, greci, romani) în perioadele de trecere de la un an sau anotimp la altul.
Tradiții și superstiții la români în ziua de Ignat
În tradiţia românească întâlnim și o serie de obiceiuri şi superstiţii legate de această zi. Se spune că în această noapte spiritele rele umblă să ia belşugul casei, de aceea se presară mei şi sare împrejurul casei, al hambarelor şi al curţii.

Astfel, în Ajunul Ignatului se fierbe grâu, capul familiei îl tămâiază şi îl binecuvântează. Din acest grâu fiert mănâncă toţi membrii familiei, iar ce rămâne se dă dimineaţa la păsări.

Momentul sacrificării porcului a devenit un prilej de reunire a familiei. De obicei, mai ales la sat, la acest eveniment participă toţi membrii familiei şi el este pregătit în cele mai mici amănunte. Cu o seară înainte, oamenii de la sat pregătesc mai multe cuţite bine ascuţite, o butelie de gaz sau paie - pentru pârlit, dar şi vasele în care vor pune carne, slănină şi şoric. Cei care se ocupă de sacrificarea animalului sunt bărbaţii.

După sacrificare, porcul este spălat, apoi este pârlit pe primele paie secerate în vară, puse deoparte, special pentru Ignat. În foc mai sunt aruncate ramuri de lemn câinesc şi de iasomie, ca să iasă şoricul aromat, mai scrie volumul ''Cartea de Crăciun''.

Rolul femeilor din gospodărie începe după tăierea porcului, pârlirea acestuia şi când bărbatul care a sacrificat porcul termină tranşarea lui. Femeile împart carnea pe categorii - pentru cârnaţi, caltaboşi, tobă, pentru friptura de la pomana porcului, iar picioarele se opresc pentru piftie. Fiecare bucată din porc este folosită - începând de la urechi şi coadă (folosite la piftie), de la carnea macră şi slănina pusă la afumat, până la intestinele bine curăţate, spălate şi opărite, folosite pentru a fi umplute cu carne tocată, usturoi şi condimente - care se transformă în cârnaţi - ori cu organe (ficat, splină, rinichi) - care se transformă în tobă, lebăr sau caltaboşi. Toate aceste preparate urmează să fie puse pe masă în ziua Naşterii Domnului.

Există, în tradiţia românească, unele obiceiuri legate de Ignat. Astfel, în ajunul Ignatului se fierbe grâu, capul familiei îl tămâiază şi îl binecuvântează. Din acest grâu fiert mănâncă toţi membrii familiei, iar ce rămâne se dă dimineaţa la păsări.

Tradiţia spune că în ziua de Ignat nu este permisă nicio altă activitate - spălatul rufelor, spartul lemnelor, cusutul/tricotatul, măturatul casei ori al curţii.

O altă tradiţie este legată de faptul că după Ignat, se pregăteşte făina din care femeile urmează să prepare un fel de turte, numite ''cârpele Domnului Hristos'' - întinse în foi foarte fine, subţiri, uscate şi apoi unse cu miere şi presărate cu nucă pisată ori măcinată - care se mănâncă în ajunul Crăciunului.