Traficanţi de etnobotanice: Buha, Cămătaru’ şi Axi, condamnaţi la câţiva ani!
Traficanţi de etnobotanice: Buha, Cămătaru’ şi Axi, condamnaţi la câţiva ani!
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestBairam Asan zis Buha, Bacâ Asan zis Cămătaru' şi Marian Mădălin Dinu zis Axi au fost condamnați de către Tribunalul Constanța pentru trafic de droguri (etnobotanice). Astfel, Asan Bairam a primit 2 ani și 4 luni de închisoare, la fel și Asan Bacâ, pe când Marian Mădălin Dinu s-a ales cu 3 ani și 4 luni. Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.
Amintim că oamenii legii din cadrul BCCO, sub coordonarea procurorilor DIICOT - Serviciul Teritorial Constanţa, au efectuat mai multe percheziţii domiciliare la persoane suspectate de trafic de droguri. Descinderile au avut loc vineri, 28 octombrie 2016, în judeţul Constanţa, la domiciliile indivizilor, acolo unde oamenii legii au găsit substanţe susceptibile a avea efecte psihoactive cât şi aparate pentru porţionat.
Cei trei au fost propuşi spre arestare pe 29 octombrie, însă magistraţii au decis ca doar Asan Bairam să fie băgat după gratii pe o perioadă de 30 de zile, pe când Asan Bacâ şi Marian Mădălin Dinu au fost puşi sub control judiciar pe o perioadă de 60 zile, cu începere de la data de 29.10.2016 până la data de 27.12.2016 inclusiv. La finele anului 2016 au fost trimiși în judecată, iar acum s-a pronunțat prima instanță.
Liliana CHIRU
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News