REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.1° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
15.1° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Tragedie! Soț și soție, spulberați de tren, după ce motorul mașinii în care se aflau s-a oprit pe șine

Tragedie! Soț și soție, spulberați de tren, după ce motorul mașinii în care se aflau s-a oprit pe șine

A.F. 30 aprilie 2025 | 20:21 4127

O maşină a fost lovită de tren, miercuri, în judeţul Timiş, două persoane fiind scoase inconştiente din autoturism. Trenul se deplasa pe ruta Lugoj – Margina, cu aproximativ 15 persoane la bord. O femeie şi un bărbat au fost declaraţi decedaţi. Poliţiştii au stabilit că motorul maşinii s-ar fi oprit pe linia ferată.

Tragedie! Sot si sotie, spulberati de tren, dupa ce motorul masinii in care se aflau s-a oprit pe sinesursa foto: Opinia Timișoarei

„Miercuri, 30 aprilie a.c., în jurul orei 17:05, am fost anunţaţi despre producerea unui accident feroviar pe Dj 609B, în localitatea Begheiu Mic. La locul intervenţiei s-au deplasat pompierii din cadrul Staţiei Făget cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare şi două ambulanţe SAJ, dintre care una cu medic. A fost alertat elicopterul SMURD Arad”, a transmis, miercuri, ISU Timiş.

IPJ Timiş a precizat că un bărbat, în vârstă de 63 de ani, a condus un autoturism pe DN 68, a efectuat viraj la dreapta pe DJ 609B către localitatea Răchita, iar la trecerea la nivel cu calea ferată, s-ar fi oprit motorul autoturismului, fiind suprins şi accidentat de trenul care avea ruta Lugoj-Făget.

Tragedie! Sot si sotie, spulberati de tren, dupa ce motorul masinii in care se aflau s-a oprit pe sine

„În urma impactului, din nefericire, conducătorul auto şi soţia acestuia, o femeie în vârstă de 62 de ani, au decedat. Poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă“, a transmis IPJ Timiş. 

În automotorul ce se deplasa pe ruta Lugoj - Margina se aflau aproximativ 15 persoane şi nu au fost înregistrate victime, scrie news.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
GL13XUJ face taxi la n***u la gara Mangalia si politia goneste taximetristii cu acte sa ii faca loc !!!!!
5
4