Trei copii au ajuns în comă alcoolică la spital, în Gura Humorului
Trei copii au ajuns în comă alcoolică la spital, în Gura Humorului
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestTrei copii, fraţi gemeni în vârstă de 7 ani şi un altul de 11 ani, au ajuns de urgenţă la spital în comă alcoolică. Copiii sunt din Harghita şi erau împreună cu părinţii în vizită la cunoştinţe din Gura Humorului.
Cei trei copii ar fi găsit o sticlă de doi litri de rachiu şi au băut din ea până li s-a făcut rău. Echipajele medicale le-au acordat primul ajutor, apoi i-au dus la spital. Minorii au ajuns la spital în comă alcoolică de gradul 2. Se pare că au găsit nesupravegheată o sticlă de alcool, pe care au consumat-o fără ştirea părinţilor.
Iniţial au fost duşi la spitalul din Gura Humorului, apoi au fost transferaţi la Spitalul de Urgenţe Suceava. "Prezintă vărsături, somnolenţă, ca după consum de alcool', a precizat Teodor Ovîjdan, medic SAJ Suceava.
Acum, cei trei copii sunt ţinuţi sub supraveghere medicală până când starea lor de sănătate se va ameliora, conform antena3.ro
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
9° Constanța 













