REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.1° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
18.1° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Trei indivizi, reţinuţi pentru trafic de droguri

Trei indivizi, reţinuţi pentru trafic de droguri

Replica API 22 august 2015 | 00:00 412

Trei indivizi, reţinuţi pentru trafic de droguri

Poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate din Piteşti şi procurorii DIICOT au documentat activitatea infracţională a trei bărbaţi din Mioveni bănuiţi că ar fi cultivat şi comercializat cannabis. Cei în cauză au fost reţinuţi şi urmează a fi prezentaţi instanţei de judecată, cu propunere de arestare preventivă. Din cercetări a rezultat faptul că, în ultimele trei luni, cei trei ar fi cultivat pe un teren viran mai multe plante de cannabis, atât în sol cât şi în ghivece speciale, pe care zilnic le irigau şi le fertilizau.

Au fost efectuate 3 percheziţii domiciliare la locuinţele bărbaţilor, în urma cărora au fost ridicate ustensile folosite pentru cultivarea cannabisului, precum şi răsaduri. Şapte persoane au fost conduse la sediul DIICOT pentru audieri. Faţă de cei trei bărbaţi surprinşi în flagrant delict a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de droguri de risc, urmând a fi prezentaţi Tribunalului Argeş, cu propunere de arestare preventivă.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere