Trei persoane în arest la domiciliu, în urma anchetei asupra prăbuşirii unui pod la Genova soldată cu 43 de morţi
Trei persoane în arest la domiciliu, în urma anchetei asupra prăbuşirii unui pod la Genova soldată cu 43 de morţi
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin Pinterestfoto publika.md
Trei persoane care au legături cu compania italiană de autostrăzi care a operat podul din Genova care s-a prăbuşit anul trecut, provocând moartea a 43 de persoane, au fost plasate în arest la domiciliu, informează vineri media italiene, relatează dpa.
Cele trei persoane au lucrat pentru Autostrade per l'Italia sau o subsidiară a companiei.
Alţi şase angajaţi au primit suspendări de un an sau au fost acuzaţi de neglijenţă, a relatat cotidianul La Stampa.
Măsurile juridice luate împotriva celor nouă au fost decise în cadrul investigaţiei de un an asupra circumstanţelor care au provocat prăbuşirea Podului Morandi, pe 14 august 2018, şi pentru a stabili dacă catastrofa putea fi prevenită.
Procurorii care efectuează ancheta în această tragedie investighează în jur de 80 de persoane, potrivit media italiene.
Podul a fost demolat în întregime în luna iunie şi reconstrucţia a început. A început lucrul la fundaţiile noii structuri, al cărei arhitect este Renzo Piano, originar din Genova. Se intenţionează ca noul pod să fie dat în folosinţă în 2020. AGERPRES
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
19° Constanța 



.jpg_t.jpg)

.jpg_t.jpg)
.jpg_t.jpg)
.jpg_t.jpg)
.jpeg_t.jpeg)




