Trei persoane, puse sub acuzare în cazului atacului comis la Târgul de Crăciun din Strasbourg
Trei persoane, puse sub acuzare în cazului atacului comis la Târgul de Crăciun din Strasbourg
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestTrei persoane au fost puse sub acuzare în legătură cu atacul comis în decembrie la Târgul de Crăciun din Strasbourg, a declarat vineri o sursă judiciară, relatează dpa.
Cei trei, care au rămas în detenţie, sunt acuzaţi de conspiraţie la acte de terorism şi deţinere de arme de foc, a spus sursa citată.
Potrivit media franceze, cei trei sunt suspectaţi că i-au furnizat atacatorului Cherif Chekatt revolverul pe care l-a folosit în atac şi în care au fost ucise cinci persoane. Sursa citată nu a confirmat în mod specific acest lucru.
Chekatt, în vârstă de 29 de ani, avea cazier judiciar îndelungat şi era cunoscut de autorităţi ca fiind un extremist, a fost împuşcat de poliţie pe 13 decembrie după o urmărire de două zile.
Anchetatorii au găsit ulterior o înregistrare video în care acesta promitea supunere organizaţiei Statul Islamic, care a revendicat atacul. Alte două persoane arestate marţi împreună cu cei trei suspecţi au fost eliberate în lipsă de probe.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
18.2° Constanța .jpg_t.jpg)








.jpg_t.jpg)
.jpg_t.jpg)
.jpg_t.jpg)
.jpeg_t.jpeg)
