REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.5° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
14.5° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Trei persoane SALVATE de pompieri dintr-un apartament în FLĂCĂRI

Trei persoane SALVATE de pompieri dintr-un apartament în FLĂCĂRI

Replica API 31 iulie 2019 | 01:51 517

Salvatorii Stației de pompieri Babadag au fost solicitați să intervină marți, 30 iulie, în jurul orei 9.45, pentru limitarea efectelor unui incendiu care a cuprins un apartament din orașul Babadag (Tulcea). În apartament se aflau 3 persoane care nu se puteau autoevacua din cauza flăcărilor. La locul intervenției a ajuns primul ocotenentul Cristian Frasineanu, comandantul Stației de pompieri Babadag, care executa o misiune de recunoaștere în orașul Babadag.

Trei persoane SALVATE de pompieri dintr-un apartament în FLĂCĂRI

A intrat în apartament până la sosirea echipajelor de stingere și a evacuat cele 3 persoane (1 bărbat și 2 femei). Salvatorii au ajuns în scurt timp și au evacuat toate persoanele din scara blocului, întrucât exista o degajare mare de fum. Incendiul a fost lichidat în limitele găsite, în aproximativ 30 de minute din momentul solicitării.

Se pare că, în timpul utilizării aparatului de gătit, lăsat nesupravegheat, s-au aprins materialele combustibile din jur, și furtunul buteliei, care a întețit arderea, blocând evacuarea celor 3 persoane.

L.C.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere