REPLICA ONLINE CONSTANTA

19° Constanța Joi, 28 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6682
19° Constanța Joi, 28 Martie 2024 Anul XX Nr. 6682
 

Trei studenţi au murit într-un incendiu în timp ce sărbătoreau terminarea examenelor

Trei studenţi au murit într-un incendiu în timp ce sărbătoreau terminarea examenelor

A.F. 2 februarie 2023 | 00:00 1189

Trei tineri, cu vârste între 20 şi 22 de ani, au murit, iar alţii au fost răniţi marţi dimineaţă într-un incendiu la un apartament din sudul Spaniei, care ar fi putut fi provocat de o sobă defectă, au transmis autorităţile, potrivit AFP.

Trei studenti au murit intr-un incendiu in timp ce sarbatoreau terminarea examenelor

Conform serviciilor de urgenţă, incendiul a fost anunţat cu puţin timp înainte de ora 08.00 în respectivul apartament, aflat într-un imobil de trei etaje din centrul oraşului andaluz Huelva, care are 140.000 de locuitori şi este situat în apropiere de frontiera cu Portugalia.

Poliţia din Huelva a precizat că cele trei victime au murit la spital după ce au fost luate în grijă de pompieri.

Este vorba de "două femei şi de un bărbat" cu vârste între 20 şi 22 de ani, care studiau la Universitatea din Huelva, a precizat pentru AFP un purtător de cuvânt al poliţiei.

În afară de cele trei persoane decedate, alte aproximativ zece s-au intoxicat cu fum, conform autorităţilor regionale din Andaluzia. Dintre acestea, trei au fost spitalizate, se arată într-un comunicat.

Este vorba despre "tineri care sărbătoreau" după terminarea examenelor, le-a spus jurnaliştilor primarul din Huelva, Gabriel Cruz, care a adăugat că este "o tragedie uriaşă".

Conform poliţiei, incendiul ar fi putut fi provocat de o sobă defectă instalată în salonul acestui apartament de patru camere, unde se aflau de asemenea mai multe saltele pentru persoane în trecere.

"Aceasta ar putea fi cauza incendiului", însă trebuie să fim "prudenţi", a subliniat la rândul său primarul din Huelva, reamintind că originea focului este încă investigată, citează digi24.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
28291833747
5/49
102511321216
joker
2832645102