REPLICA ONLINE CONSTANTA

9.4° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
9.4° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Trei ucraineni au fost salvați de la aproape 2.000 de metri în Munții Maramureșului

Trei ucraineni au fost salvați de la aproape 2.000 de metri în Munții Maramureșului

Virgil STOIAN 9 martie 2025 | 09:38 502

Trei cetăţeni ucraineni care au trecut graniţa în România prin Munţii Maramureşului, la peste 1.900 de metri altitudine, cerând apoi ajutorul autorităţilor române, au fost recuperaţi de salvamontişti şi poliţiştii de frontieră, în noaptea de sâmbătă spre duminică, a informat directorul Serviciului Public Judeţean Salvamont Maramureş, Dan Benga.

Trei ucraineni au fost salvati de la aproape 2.000 de metri in Muntii Maramuresului

„După mai bine de opt ore, salvatorii montani i-au coborât din munte pe cei trei ucraineni, iar autorităţile competente i-au preluat în vederea îndeplinirii procedurilor care se impun în astfel de cazuri. Aceştia nu au avut nevoie de asistenţă medicală specializată. Salvatorii le-au oferit ucrainenilor ceai cald şi sandvich-uri şi i-au coborât pedestru până în locul în care au lăsat autospeciala. Acţiunea de recuperare din munte a celor trei ucraineni, cu vârste de 32, 27 şi respectiv 24 de ani, a durat peste nouă ore, în condiţii de deplasare dificile, din cauza zăpezii mari” a spus Dan Benga, citat de Agerpres.

Conform sursei citate, zăpada pe munte măsoară peste 50 de centimetri, fapt ce a îngreunat deplasarea echipelor de salvare.

„Aceștia au sunat la 112 spunând că au trecut frontiera și și-au dat seama că s-au rătăcit fiindcă au ajuns în locul in care au fost acum mai bine de o oră”, se arată într-un comunicat Salvamont Maramureș, conform căruia ucrainienii erau „panicați, obosiți, înfrigurați și au solicitat ajutor de urgență”.

Salvamontiştii au mai precizat că au fost sprijiniţi în acțiunea de recuperare a cetățenilor ucraineni de un echipaj al Sectorului Poliţiei de Frontieră din comuna Poienile de sub Munte.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
tineri au fugit de razboi prin muntii maramuresului e clar ca sunt multi ucraineni care nu sunt de acord cu razboiul si e dreptul lor sa faca asta daca sefii de la kiev s-au certat cu sefii de la kremlin ce vina au ei si de ce trebuie sa-si riste viata pe front ?
1
0
il cautau pe zelenski, sa se inroleze in armata.
2
0
Tineri, buni pentru front. p***ați la ambasada Ucrainei și trimiși înapoi.
4
1