Trei zile de muzică, dans şi droguri, pe plaja de la Năvodari
Trei zile de muzică, dans şi droguri, pe plaja de la Năvodari
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestBiletele au fost epuizate încă din primele zile, plaja devenise un curcubeu de lumini, iar tinerii au stat minute în şir la rând pentru a intra la festivalul din Năvodari. Vorbim despre Sunwaves, festival ajuns la ce-a de- a zecea ediţie. Cei mai buni DJ-i din lume ne-au călcat pragul şi ceea ce la început părea a fi un week-end reuşit s-a dovedit a fi mult mai mult. Petrecerea care trebuia să ţină până duminică s-a prelungit până luni dimineaţă. Tot până dimineaţă au stat şi poliţiştii, care au încercat să surprindă cât mai mulţi tineri cu droguri. Dorinţa de a priza ceva sau de a fuma o ţigară cu "iarbă" a fost mai mare decât teama de poliţie, astfel nu se explică faptul că unii dintre tineri chiar nu s-au sinchisit să se ascundă. Astfel, cu un pai rupt în mână şi cu portofelul în cealaltă mână un tânăr a prizat ore în şir. Pentru că era foarte cald în cort, mulţi au ieşit să fumeze ţigări din iarbă pe plajă, fiind "darnici" şi cu cei din jur. Însă, şi cei care nu se drogau s-au simţit de milioane. Facem precizarea că, spre deosebire de weekend când intrarea la festival a oscilat între 40-80 lei în funcţie de ora intrării, ziua de luni i-a aşteaptat pe petrecăreţi cu o veste bună, intrarea la after party fiind gratuită.
Camer NEGIP
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News