REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Sâm., 4 Mai 2024
Anul XX Nr. 6719
11.4° Constanța Sâmbătă, 4 Mai 2024 Anul XX Nr. 6719
 

Trenuri anulate sau ore întregi de întârzieri!

Trenuri anulate sau ore întregi de întârzieri!

Replica API 27 ianuarie 2014 | 00:00 127

Jale

Jale

Vremea rea a afectat şi mersul trenurilor, existând întârzieri de peste trei ore. Prin această experienţă neplăcută a trecut şi un constănţean, care a fost nevoit să apeleze la o călătorie cu trenul, până în Piteşti. Potrivit acestuia, de la Constanţa şi până la Bucureşti nu au fost probleme foarte mari, decât puţină zăpadă, începând de la Feteşti. Adevăratul calvar a început când s-a urcat în trenul Inter Regio 1783, cu ruta Bucureşti - Piteşti. Când a ajuns la Găeşti, călătorii au fost anunţaţi că vor face un "popas" din pricina sulurilor de zăpadă ce blocau căile ferate. O situaţie cât de cât normală, dat fiind faptul că România se află sub coduri de viscol şi ninsori, ceea ce au înţeles şi călătorii. Numai că aceştia şi-au pierdut răbdarea în momentul în care au observat, spun ei, cât de greu se mişcă lucrurile pentru a se remedia problema. "Deja mă gândeam la tragedia aviatică şi la cât de repede se mişcă autorităţile pe la noi... Nimic nu s-a schimbat", a spus constănţeanul. Trei ore au stat pe loc, până când căile ferate au fost eliberate. Din fericire, lumea a ajuns la destinaţie cu bine. Facem precizarea că zeci de trenuri au fost, ieri, anulate!

Liliana CHIRU

Lista cu trenurile anulate o regăsiţi aici: LINK

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272