REPLICA ONLINE CONSTANTA

9.4° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
9.4° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Tricolorii sunt în Cipru pentru meciul de sâmbătă, din Liga Naţiunilor

Tricolorii sunt în Cipru pentru meciul de sâmbătă, din Liga Naţiunilor

Virgil STOIAN 12 octombrie 2024 | 00:00 764

Naţionala României a ajuns joi seara în Larnaca, după un zbor de aproape două ore, pentru meciul cu reprezentativa Ciprului, din Liga Naţiunilor.

Tricolorii sunt in Cipru pentru meciul de sambata, din Liga NatiunilorEchipa naționala de fotbal a României

Potrivit FRF, echipa naţională s-a deplasat cu o aeronavă Tarom, a plecat de la Salonul Oficial, iar la sosire gazdele le-a facilitat ieşirea din aeroport pe un culoar special. Călătoria cu autocarul până la hotel a durat 20 de minute.

Tricolorii s-au cazat la hotelul Lordos, unde au fost întâmpinaţi de o atmosferă primitoare şi o vreme ideală. La ora 19:30, termometrele arătau 26 de grade, menţionează federaţia. Echipa se simte deja ca acasă, mulţi dintre angajaţii hotelului fiind români. La sosirea la hotel, câţiva suporteri români au avut ocazia să obţină autografe şi să facă poze cu jucătorii echipei naţionale.

Cei 25 de jucători din lotul României sunt pregătiţi pentru confruntarea de sâmbătă, programată la ora 21:45. Meciul se va desfăşura pe un stadion unde se aşteaptă ca cel puţin jumătate dintre suporteri să fie români, oferindu-le astfel un avantaj moral important.

Antrenamentul oficial este programat vineri seara, la ora 19:00, iar înaintea acestuia va avea loc o conferinţă de presă susţinută de selecţionerul Mircea Lucescu şi căpitanul Radu Drăguşin.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere