REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.4° Constanța Joi, 2 Mai 2024
Anul XX Nr. 6717
12.4° Constanța Joi, 2 Mai 2024 Anul XX Nr. 6717
 

Trofeul Festivalului de Folclor din Medgidia a ajuns la Tortoman

Trofeul Festivalului de Folclor din Medgidia a ajuns la Tortoman

Replica API 28 mai 2013 | 00:00 280

Festivalul de Folclor "Ca la noi în Dobrogea", organizat la Medgidia, a mai marcat o ediţie. Festivalul a ajuns anul acesta la cea de-a II-a ediţie, cu sprijinul Asociaţiei Voluntarilor din Medgidia precum şi al Primăriei Municipiului Medgidia. Prezentatorii festivalului au fost: Bogdan Micu, student al Universităţii "Ovidius" Constanţa şi Mihaela Dobromir, eleva Liceului Teoretic "Nicolae Bălcescu" iar din juriu, au făcut parte: maestrul coregraf, Mihai Vasile, preşedintele juriului, Ene Dumitru, Prodan Virgil, Ionuţ Bădoiu şi Eda Osman. După o zi de concurs în care s-au întrecut 12 ansambluri din Municipiul Medgidia, Siliştea, Castelu, Mircea Vodă şi Tortoman, juriul a deliberat câştigătorii. La grupa I , trofeul Festivalului de Folclor "Ca la noi în Dobrogea,, ediţia a II-a a fost înmânat de preşedintele juriului, Mihai Vasile, Ansamblului "Junii Dobrogei Pitici" din Tortoman, iar la grupa a II-a, trofeul a fost câştigat de Ansamblul "Pandelaşul" din Medgidia.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272