Trump a discutat în privat despre cumpărarea Groenlandei de către Statele Unite
Trump a discutat în privat despre cumpărarea Groenlandei de către Statele Unite
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestDonald Trump
Preşedintele american Donald Trump a discutat în privat cu asistenţi şi consilieri ideea Statelor Unite de a cumpăra insula Groenlanda ca o modalitate de extindere a teritoriului Statelor Unite, au declarat joi două surse familiare cu situaţia, citate vineri de Reuters.
Ideea de a cumpăra teritoriul îngheţat danez autonom dintre Oceanele Atlantic de Nord şi Arctic a fost luată în derâdere de unii consilieri ca o glumă, dar luată mai în serios de alţii, au spus aceste surse.
Ideea achiziţionării Groenlandei a fost raportată pentru prima dată de către Wall Street Journal. De asemenea, preşedintele Harry Truman s-a oferit să cumpere Groenlanda în 1946 pentru 100 milioane de dolari.
Wall Street Journal a relatat joi că fostul om de afaceri newyorkez i-a întrebat de mai multe ori pe consilierii săi la Casa Albă despre posibilitatea ca Statele Unite să cumpere acest teritoriu danez cu 56.000 de locuitori.
Cererea a fost adresată "cu mai multe niveluri de seriozitate", precizează Wall Street Journal, citat de France Presse.
Groenlanda este o insulă arctică gigantică, de patru ori mai mare decât Franţa, unde în prezent se manifestă efectele încălzirii globale.
Trump, care este într-o vacanţă de lucru la clubul său de golf din Bedminster, New Jersey, urmează să facă prima vizită în Danemarca la începutul lunii septembrie.
Nu a existat niciun indiciu că achiziţionarea Groenlandei va fi pe ordinea de zi a discuţiilor sale cu oficialii danezi.
Baza aeriană Thule din Groenlanda este cea mai nordică instalaţie a armatei americane.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
21.1° Constanța 




.jpg_t.jpg)

.jpg_t.jpg)
.jpg_t.jpg)
.jpg_t.jpg)
.jpeg_t.jpeg)



