Trump l-a invitat pe liderul nord-coreean în SUA şi anunţă reluarea negocierilor. Kim Jong Un se declară optimist
Trump l-a invitat pe liderul nord-coreean în SUA şi anunţă reluarea negocierilor. Kim Jong Un se declară optimist
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestDonald Trump şi Kim Jong Un
Preşedintele Donald Trump a declarat că l-a invitat pe liderul nord-coreean Kim Jong Un să viziteze Statele Unite, la scurt timp după ce a mers alături de acesta pe teritoriul Coreii de Nord, o premieră pentru un preşedinte american, relatează duminică AFP şi Reuters.
"Se va întâmpla într-o zi sau alta", a afirmat preşedintele Trump la încheierea unei întrevederi istorice în Zona demilitarizată dintre cele două Corei. Adresându-se presei după plecarea liderului nord-coreean, Trump a anunţat că negociatori din SUA şi Coreea de Nord vor relua discuţiile în două sau trei săptămâni cu privire la programul nuclear nord-coreean.
Liderul de la Casa Albă Casei Albe a trecut graniţa care marchează separarea celor două Corei, în satul Panmunjom, unde a fost semnat armistiţiul din 1953. Însoţit de liderul de la Phenian, miliardarul american a făcut câţiva paşi pe teritoriul nord-coreean.
"Este o zi minunată pentru lume", a spus Trump. "Aceasta înseamnă că vrem să punem capăt unui trecut nefericit şi că încercăm să creăm un nou viitor", a declarat liderul de la Casa Albă. Cei doi lideri şi-au strâns mâna.
La rândul său, Kim Jong Un a declarat că este convins că se pot "depăşi obstacolele" datorită legăturilor sale "minunate" cu preşedintele Trump. "Faptul că cele două ţări, în pofida unei îndelungate relaţii de ostilitate au putut să-şi strângă mâna în locul care simbolizează separarea...demonstrează că prezentul este mai bun decât trecutul'', a menţionat liderul nord-coreean.
Preşedintele SUA Donald Trump a sosit duminică în Zona Demilitarizată (DMZ) dintre cele două Corei pentru o întâlnire istorică aşteptată cu numărul unu nord-coreean Kim Jong Un. Acesta a acceptat în ultimul moment o invitaţie a preşedintelui SUA de a se întâlni în DMZ, în momentul în care apropierea dintre cele două ţări dă semne de blocaj din cauza disputei asupra programului nuclear al Phenianului.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
24.4° Constanța 






.jpg_t.jpg)
.jpg_t.jpg)
.jpg_t.jpg)
.jpg_t.jpg)
.jpeg_t.jpeg)



