REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.5° Constanța Dum., 28 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6713
17.5° Constanța Duminică, 28 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6713
 

Trupa Compact, urmărită de blesteme: boli, decese, accidente și scandaluri

Trupa Compact, urmărită de blesteme: boli, decese, accidente și scandaluri

Replica API 4 noiembrie 2019 | 00:00 807

Trupa Compact

Vestea că Leo Iorga s-a stins din viață la vârsta de 54 de ani a șocat o țară întreagă. După o luptă de mai bine de 8 ani cu cancerul, iată că boala ni l-a furat dintre noi pe Leo Iorga, fostul solist al trupei Compact. Dar tragedia aceasta face parte dintr-o serie care a urmărit membrii trupei de-a lungul anilor.

Lanţul tragediilor în Compact a început în decembrie 2004, când basistul Teo Peter a murit într-un accident de maşină, provocat de un angajat al Ambasadei SUA la Bucureşti. În iunie 2005, chitaristul Emil Laghia a fost omorât cu sânge rece de concubina lui. O lună mai târziu, impresarul George Popa a decedat în somn, în urma unui infarct.

În 2008, Leluţ Vasilescu a suferit un infarct pe scenă, la Făgăraş, iar în 2011 Leo Iorga avea să fie diagnosticat cu cancer pulmonar. În 2013, Paul Ciuci l-a dat în judecată pe Leo pentru a-l opri să mai folosească în concerte numele Compact, iar în 2016 sentinţa a fost favorabilă lui Paul. În noiembrie 2016 s-a stins din viaţă şi primul chitarist al grupului, Marian Manoliu.

Teo Peter, Emil Laghia, Marian Manoliu

Problemele de sănătate pentru Leo Iorga au început în 2010, când a aflat că are cancer pulmonar. A fost operat la Institutul de Pneumoftiziologie “Marius Nasta”, din Capitală, și i s-a extirpat un plămân.

Pe parcurs, medicii i-au descoperit şi alte probleme la fel de grave. În toamna anului 2013 a suferit o operaţie noninvazivă pe creier, pentru extirparea unei tumori benigne. A recidivat în primăvara lui 2014, fiind operat atunci de medicii Sergiu Stoica şi Mihai Crăciun.

De parcă nu ar fi fost de ajuns acest chin, în iulie 2015, Leo a suferit o altă operaţie la Fundeni, pentru extirparea unei tumori de pe glanda suprarenală. Artistul nu s-a lăsat înfrânt și a fost tocmai în Cuba în urmă cu doi ani pentru a face un vaccin-minune, care ar distruge celulele bolnave.

În februarie, Leo a plecat în Germania, pentru un tratament revoluţionar de care a avut nevoie de alţi 70.000 de euro, strânşi cu ajutorul prietenilor şi fanilor.

“Va face analize, urmează operaţia cu cel mai evoluat laser pentru a-i arde celulele canceroase, apoi va sta pentru tratament. Este destul de greu. Sperăm să fie bine. În urmă cu 9 ani, tata a rămas fără un plămân din cauza cancerului, acum sperăm să fie salvat cel rămas. A renunţat la fumat de atunci, nu a băut, a renunţat şi la carne acum un an, însă la ultima analiză s-au depistat aceste tumori. Tata ne zice mereu «nu mai fumaţi, că uite ce am păţit eu», însă e mai greu cu practica”, a declarat Eduard Iorga, la vremea respectivă.

click.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
A nu se confunda Leo Iorga cu trupa Compact!!! Teo Peter si Constantin Camarasan care au creat trupa alaturi de Paul Ciuci si inca cativa inseamna COMPACT!!! Leo Iorga a fost doar o umplutura!
0
0
Costi Camarasan si Adrian Ordean au castigat DEFINITIV procesul, iar trupa Compact este cea cu Leo Iorga, nu Paul Ciuci, care a pierdut, dar foloseste fara drept, numele Compact!
3
0
Chiar daca doare, e bine sa stim ce se intampla cu vedetele. Chiar si asa imvatam de la acesti oameni cate ceva. Ascunderea bolilor cum fac unii nu prea foloseste. Oricum imaginea de mare artist nu o poate sterge nimeni. Dumnezeu sa il ierte!
2
0

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108