REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.7° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
17.7° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Turcia a interzis nașterile prin cezariană, planificate în clinicile private

Turcia a interzis nașterile prin cezariană, planificate în clinicile private

A.F. 24 aprilie 2025 | 00:00 1034

Guvernul turc a interzis realizarea operaţiilor de cezariană planificate în centrele medicale private, informează marţi dpa și Agerpres.

Turcia a interzis nasterile prin cezariana, planificate in clinicile private

Ordinul, publicat luni în Monitorul Oficial al Turciei, a provocat indignare în întreaga ţară, primele proteste împotriva noului regulament fiind planificate la Istanbul şi Ankara luni seara.

Ministerul Sănătăţii din guvernul islamic conservator al preşedintelui Recep Tayyip Erdogan a lansat în urmă cu câteva luni o campanie împotriva operaţiilor de cezariană. Planul prevede că reducerea naşterilor prin cezariană are scopul de a „promova naşterile normale şi de a menţine creşterea populaţiei la un nivel sustenabil”.

Preşedintele Erdogan a declarat 2025 Anul Familiei, iar creşterea natalităţii este un obiectiv declarat.

În timp ce femeile pot rămâne din nou însărcinate destul de repede după o naştere vaginală, se recomandă adesea o perioadă mai lungă de recuperare după o operaţie de cezariană.

Dr. Ayşegül Ateş Tarla, membru în Comitetul Central al Asociaţiei Medicale din Turcia (TTB), a declarat că guvernul încearcă din toate puterile să stimuleze creşterea populaţiei şi, prin aceasta, pune o mare presiune asupra femeilor. Ea a spus că regulamentul lasă impresia că femeile aleg cu uşurinţă operaţiile de cezariană.

Centrele private de sănătate sunt mici clinici care sunt răspândite în toată Turcia, dar mai ales în oraşe.

Potrivit Straits Times, Turcia are cea mai mare rată de naşteri prin cezariană din cele 38 de ţări membre ale OCDE, conform ultimelor date disponibile, datând din 2021. Potrivit World Population Review, în 2021 s-au înregistrat 584 de astfel de proceduri la fiecare 1.000 de bebeluşi născuţi vii, citează digi24.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
se spune ca turci la nastere au capul mare, nasterea e dificila. e normal sa faca cezariana, daca nu se poate altfel.
0
1