Turcia: Bătaie în parlament după ce un deputat de opoziţie l-a criticat pe Erdogan
Turcia: Bătaie în parlament după ce un deputat de opoziţie l-a criticat pe Erdogan
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestMai mulţi parlamentari s-au bătut miercuri în legislativul din Turcia în timpul discursului unui deputat de opoziţie care l-a acuzat pe preşedintele Recep Tayyip Erdogan de lipsă de respect faţă de soldaţii turci care au murit în Siria, relatează Reuters, citată de Agerpres.
Zeci de parlamentari au luat parte la încăierare. Unii s-au urcat pe birouri sau au lovit cu pumnii colegi, în timp ce alţii au încercat să oprească bătaia, conform unei înregistrări video cu incidentul.
Engin Ozkoc, un parlamentar al Partidului Republican al Poporului (CHP), l-a acuzat pe preşedinte, într-o conferinţă de presă şi ulterior în postări pe Twitter, de lipsă de respect faţă de soldaţii care au fost ucişi săptămâna trecută în regiunea Idlib din Siria.
Ozkoc l-a acuzat pe Erdogan de iresponsabilitate pentru că a trimis trupe într-un conflict fără acoperire aeriană.
Purtătorul de cuvânt al parlamentarului, Mustafa Sentop, a condamnat declaraţia parlamentarului de opoziţie.
Procurorii de la Ankara au deschis o anchetă pentru suspiciunea de insultă la adresa preşedintelui, a relatat agenţia naţională de presă turcă Anadolu.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
16.4° Constanța 

.jpg_t.jpg)
.jpg_t.jpg)

.jpg_t.jpg)
.jpg_t.jpg)
.jpeg_t.jpeg)






.jpeg_t.jpeg)