Turcia: Curtea Constituţională a decis că au fost încălcate drepturile a doi jurnalişti, critici ai preşedintelui Erdogan
Turcia: Curtea Constituţională a decis că au fost încălcate drepturile a doi jurnalişti, critici ai preşedintelui Erdogan
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCurtea Constituţională a Turciei a decis joi că autorităţile au încălcat drepturile a doi jurnalişti care l-au criticat pe preşedintele Recep Tayyip Erdogan, atunci când i-au trimis la închisoare după tentativa eşuată de lovitură de stat din 2016, transmite AFP.
Conform agenţiei de presă Anadolu, în decizia Curţii se susţine că libertatea de exprimare, precum şi libertatea şi securitatea personale ale cronicarului Kadri Gürsel şi ale jurnalistului Murat Aksoy au fost încălcate.
Această decizie ar putea deschide calea unor compensaţii financiare din partea statului.
În acelaşi timp, Curtea Constituţională a respins recursul altor patru jurnalişti care s-au adresat instanţei supreme denunţând încălcarea libertăţilor lor de către autorităţi.
Fost colaborator al ziarului de opoziţie Cumhuriyet şi membru al Institutului Internaţional al Presei, Kadri Gürsel a petrecut aproape un an în închisoare după arestarea sa în 2016 în urma tentativei de lovitură de stat din luna iulie a aceluiaşi an.
El a fost condamnat anul trecut împreună cu mai mulţi colegi ai ziarului Cumhuriyet pentru "ajutarea organizaţiilor teroriste", într-un proces devenit emblematic pentru erodarea libertăţii presei în Turcia, sub regimul Erdogan.
Dacă Gürsel este astăzi în libertate, cinci foşti colaboratori ai Cumhuriyet, printre care caricaturistul Musa Kart, s-au întors în închisoare săptămâna trecută după confirmarea condamnării lor în apel în februarie.
Murat Aksoy, un ziarist care critica puterea, arestat şi el în 2016, a fost condamnat în martie la peste doi ani de închisoare.
Curtea Constituţională urmează să studieze vineri solicitările altor trei ziarişti, printre care Ahmet Altan şi Nazli Ilicak, două nume respectate în mass-media din Turcia.
Turcia ocupă locul 157 din 180 în clasamentul pe 2018 al libertăţii presei publicat de organizaţia Reporteri Fără Frontiere.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
24° Constanța 








.jpg_t.jpg)
.jpg_t.jpg)
.jpg_t.jpg)
.jpg_t.jpg)
.jpeg_t.jpeg)

