REPLICA ONLINE CONSTANTA

19° Constanța Vin., 13 Nov. 2026
Anul XX Nr. 7642
19° Constanța Vineri, 13 Noiembrie 2026 Anul XX Nr. 7642
 

Turcia: Erdogan reia ameninţarea privind deschiderea graniţelor spre Europa pentru refugiaţii sirieni

Turcia: Erdogan reia ameninţarea privind deschiderea graniţelor spre Europa pentru refugiaţii sirieni

Replica API 9 septembrie 2019 | 00:00 744

Turcia: Erdogan reia ameninţarea privind deschiderea graniţelor spre Europa pentru refugiaţii sirieni

Recep Tayyip Erdogan

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan şi-a reiterat sâmbătă ameninţarea din urmă cu două zile privind deschiderea graniţelor ţării spre Europa pentru refugiaţii sirieni, transmite dpa.

Există 'o nouă ameninţare migraţionistă' din regiunea siriană Idlib de-a lungul frontierei Turciei, a afirmat Erdogan, cerând Uniunii Europene să furnizeze asistenţă financiară suficientă.

'Fie veţi împărţi această povară, fie va trebui să deschidem porţile', a avertizat el, susţinând că Uniunea Europeană nu şi-a respectat integral angajamentul financiar.

UE a fost de acord în 2016 să furnizeze Ankarei un ajutor financiar de 6 miliarde de euro, în schimbul căruia Turcia să oprească trecerea migranţilor spre Europa.

Potrivit lui Erdogan, Turcia a cheltuit 40 miliarde de dolari pentru refugiaţii sirieni, în timp ce ajutorul UE a fost de doar 'circa 3 miliarde de euro'. 'Trebuie să ne facem noi mereu griji pentru asta? Să-i lăsăm pe ei să-şi facă griji de data asta', a spus preşedintele turc.

UE a furnizat deja 5,6 miliarde de euro Turciei, a precizat purtătoarea de cuvânt Natasha Bertraud joi, când preşedintele Erdogan a ameninţat cu deschiderea graniţelor.

Turcia şi Rusia au convenit în septembrie 2018 instituirea unei zone demilitarizate în regiunea Idlib, controlată în mare parte de opoziţie.

Guvernul a declanşat însă o ofensivă de anvergură împotriva rebelilor în aprilie, în urma căreia peste 570.000 de persoane s-au refugiat din Idlib. AGERPRES

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Prin publicarea unui comentariu, utilizatorul confirmă că a luat cunoștință de aceste reguli și este de acord să le respecte.
Golan musulman! Frontexul ce face doarme? Europenii au devenit marxisti.Mare prostie.
0
1