REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.3° Constanța Dum., 28 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6713
14.3° Constanța Duminică, 28 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6713
 

Turcia menţine blocajul asupra extinderii NATO după vizita lui Stoltenberg

Turcia menţine blocajul asupra extinderii NATO după vizita lui Stoltenberg

A.F. 8 noiembrie 2022 | 00:00 828

Turcia va ratifica aderarea Suediei şi Finlandei la NATO doar după ce aceste state vor face paşii necesari, a declarat  preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, la o întâlnire cu şeful Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, transmit AFP şi DPA.

Jens Stoltenberg, Recep Tayyip Erdogan

"Preşedintele Erdogan a subliniat că ritmul şi calendarul procesului de ratificare (...) vor fi determinate de paşii pe care aceste ţări îi mai au de făcut", a precizat preşedinţia turcă într-un comunicat după reuniunea de la Istanbul, la care presa nu a avut acces, citează Agerpres.

Şeful statului turc, care urmează să îl primească marţi la Ankara pe premierul suedez Ulf Kristersson, blochează încă din luna mai aderarea Suediei şi Finlandei la Alianţa Atlantică.

Turcia acuză cele două ţări nordice că îi protejează pe luptătorii kurzi din Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK) şi din Unităţile de Protecţie a Poporului (YPG), consideraţi terorişti de către Ankara.

Pentru a depăşi obiecţiile Turciei, cele trei ţări au semnat un memorandum de înţelegere în marja summitului NATO de la Madrid din iunie.

Jens Stoltenberg "a salutat paşii semnificativi şi concreţi deja făcuţi de cele două ţări pentru a pune în practică memorandumul şi a subliniat că aderarea lor va consolida NATO", a precizat vineri seară Alianţa Atlantică într-un comunicat.

Secretarul general al NATO a declarat joi, la Istanbul, în cadrul unei conferinţe de presă comune cu ministrul turc de externe Mevlut Cavusoglu, că ar trebui să li se permită Suediei şi Finlandei să fie primite în Alianţă pentru a "trimite un mesaj clar Rusiei".

Cavusoglu a spus, însă, că nu toate angajamentele din memorandum au fost pe deplin puse în aplicare de aceste ţări, după cum relatează EFE.

El a recunoscut că au fost făcuţi "paşi pozitivi", printre care a menţionat ridicarea embargoului suedez asupra armelor impus Turciei sau modificările legislative privind statutul în aceste ţări al organizaţiilor sau persoanelor pe care Ankara le consideră teroriste.

''Vrem ca aceste ţări să ia măsuri concrete împotriva terorismului", a declarat ministrul, subliniind argumentul Ankarei potrivit căruia aceste două democraţii adăpostesc membri ai unor grupări precum gherilele kurde PKK.

Cavosuglu a declarat că mesajele noului guvern suedez, rezultat în urma alegerilor din septembrie, au fost primite foarte pozitiv.

El a mai spus că ţara sa nu are atât de multe probleme cu Finlanda şi că se aşteaptă ca noul guvern suedez să aprobe "măsurile finale" din cadrul memorandumului trilateral semnat în timpul summitului NATO de la Madrid din iunie, în care sunt specificate condiţiile impuse de Turcia pentru deblocarea accesului celor două ţări.

Aceste condiţii includ extrădarea persoanelor căutate de justiţia turcă.

Până în prezent, 28 din cele 30 de state membre ale Alianţei Atlantice au ratificat aderarea celor două ţări nordice, care trebuie să fie aprobată în unanimitate. În afară de Turcia, doar Ungaria nu şi-a dat încă aprobarea finală.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Parerea mea e ca Turcia putinistului Erdogan abia asteapta sa foloseasca un casus belli impotriva Greciei (ma mir ca nu a acuzat chiar Grecia dupa aceasta explozie), ca sa iasa turcii din NATO si se alieze cu Satana Putin, adica cu IMPERIUL RAULUI, vreau sa spun "Noul URSS", mai precis, Rusia din prezent. Nu? Aham, cam da.
5
0
inca viseaza la o capra frumusica. O suedeza blonda. Nu sesizeaza ca ia mwie !
2
0
semn ca turcul e drept nu c***a ca cei din bruxellessss
1
3

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108