Turcia: O jurnalistă a fost condamnată la închisoare pentru un articol despre fostul premier
Turcia: O jurnalistă a fost condamnată la închisoare pentru un articol despre fostul premier
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestPelin Unker
Un tribunal din Istanbul a condamnat marţi o jurnalistă la peste un an de închisoare, cu posibilitate de apel, pentru un articol despre presupuse legături ale unui fost premier cu companii offshore, a declarat pentru DPA avocatul său.
Ziarista Pelin Unker a primit 13 luni şi 15 zile de închisoare şi o amendă de 8.600 de lire turceşti (1.570 de dolari) pentru "insultarea şi defăimarea unui oficial public", a spus avocatul Abbas Yalcin.
Avocatul a precizat că jurnalista nu va merge imediat la închisoare deoarece verdictul tribunalului nu este definitiv. Articolul scris de Pelin Unker a apărut în ziarul laic de stânga Cumhuriyet. Ea nu mai lucrează pentru publicaţia respectivă.
Fostul premier Binali Yildirim şi cei doi fii ai săi au dat-o în judecată pe Pelin Unker în noiembrie 2017 pentru un articol despre presupusele legături ale fiilor fostului premier cu cinci companii offshore din Malta.
Acuzaţiile au legătură cu aşa-numitul scandal Paradise Papers, în care au ajuns la presă 13,4 milioane de documente cu informaţii despre entităţi offshore folosite de politicieni, celebrităţi şi corporaţii.
Yildirim şi fiii săi au dat-o în judecată pe jurnalistă pentru "atac asupra drepturilor personale".
Pelin Unker neagă acuzaţiile. "Mi-am făcut treaba de jurnalistă. Cer să fiu achitată", a declarat ea în faţa instanţei, conform Cumhuriyet.
Yildirim a fost premier al Turciei până în iulie, când postul a fost eliminat în urma trecerii la o preşedinţie executivă. El este în prezent preşedintele parlamentului.
De asemenea, el va candida pentru postul de primar al Istanbulului din partea formaţiunii conduse de preşedintele Recep Tayyip Erdogan la alegerile de la 31 martie.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
17.4° Constanța 
.jpg_t.jpg)









.jpg_t.jpg)
.jpg_t.jpg)
.jpg_t.jpg)
.jpeg_t.jpeg)