REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.4° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
13.4° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Ucraina anunță că a restabilit legătura cu centrala nucleară Zaporizhzhia

Ucraina anunță că a restabilit legătura cu centrala nucleară Zaporizhzhia

Replica API 2 iulie 2022 | 00:00 727

Operatorul de energie nucleară din Ucraina a anunțat că a restabilit legătura cu sistemele de supraveghere de la centrala nucleară Zaporizhzhia, cea mai mare din Europa, care este ocupată de forțele rusești, scrie Reuters, conform Mediafax.

Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA), organismul de supraveghere atomică al ONU, a declarat că dorește să inspecteze de urgență centrala din sudul Ucrainei, însă autoritățile ucrainene se opun unei astfel de vizite dacă forțele ruse rămân la control.

A fost pentru a doua oară când s-au pierdut comunicațiile cu centrala, formată din șase reactoare.

Agenția de stat ucraineană Energoatom a precizat pe canalul său Telegram că a restabilit conexiunea "prin eforturi proprii".

Aceasta a precizat că legătura a fost pierdută "din cauza întreruperii de către ocupanții din Enerhodar a tuturor operatorilor de telefonie mobilă ucraineni, inclusiv Vodavone, cu care AIEA are un contract pentru transmiterea de date".

Toate "datele de monitorizare obligatorii sunt transmise", iar AIEA a confirmat primirea lor, a precizat Energoatom.

AIEA a declarat la începutul acestei săptămâni că pierderea comunicării "nu face decât să sporească urgența trimiterii acestei misiuni" în Zaporizhzhia.

Forțele rusești au invadat Ucraina pe 24 februarieși au ocupat uzina la începutul lunii martie.

Luna trecută, un viceprim-ministru rus a declarat că Moscova speră să conecteze centrala la rețeaua energetică rusă, dar oficialii ucraineni au declarat că acest proces ar dura ani de zile. Potrivit stiripesurse.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218