Ucraina: Există șansa de a se înregistra progrese reale către o pace bună, declară Emmanuel Macron
Ucraina: Există șansa de a se înregistra progrese reale către o pace bună, declară Emmanuel Macron
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestPreședintele francez Emmanuel Macron a afirmat marți că ar exista ''în cele din urmă o șansă de a realiza progrese reale către o pace bună'' între Ucraina și Rusia, în deschiderea unei videoconferințe a 'Coaliției voinței' care sprijină Kievul, transmite AFP.
''Dar condiția absolută pentru o pace bună este o serie de garanții de securitate foarte robuste și nu doar garanții pe hârtie'', a avertizat șeful statului francez.
El a precizat că secretarul de stat american Marco Rubio se va alătura acestei reuniuni a coaliției alcătuite în principal din țări europene care doresc să furnizeze aceste garanții Ucrainei.
''Ucraina a avut parte de promisiuni afectate de agresiunile ruse succesive și în consecință sunt necesare garanții solide'', a insistat președintele Macron.
Aceste declarații intervin într-un moment când diplomația este din nou în plină activitate pentru a încerca să găsească o soluționare negociată a conflictului din Ucraina, după publicarea unui plan american ce a făcut obiectul discuțiilor în ultimele zile.
''Suntem în mod clar într-un moment crucial. Negocierile beneficiază de un nou elan și trebuie să profităm de acest impuls. Aș dori să salut faptul că reuniunile de la Geneva, din 23 noiembrie, au permis o discuție deschisă și constructivă între Ucraina și SUA'', a adăugat Emmanuel Macron.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski ar urma să le prezinte liderilor țărilor participante la această inițiativă rezultatul discuțiilor desfășurate duminică la Geneva pe baza planului american.
Conform presei americane, săptămâna trecută SUA au înaintat un plan ce prevedea în forma sa inițială ca Ucraina să cedeze Rusiei complet regiunea Donbas (formată din provinciile Donețk și Lugansk) și să-și reducă forțele armate. În plus, Ucrainei i s-ar fi cerut să renunțe la obiectivul aderării la NATO și să-și limiteze mărimea armatei sale la 600.000 de militari.
În schimb, Rusia ar fi urmat să restituie Kievului părți din teritoriile ocupate în provinciile Zaporojie și Herson și ar accepta ca Ucraina să primească garanții de securitate de la SUA și să adere la Uniunea Europeană, în timp ce teritoriile din Donbas cedate Rusiei ar deveni zone demilitarizate.
'Coaliția Voinței' este formată din 31 de țări, inclusiv România, care au promis sprijin consolidat pentru Ucraina împotriva agresiunii ruse și care este condusă de Regatul Unit și Franța. Inițiativa a fost anunțată pe 2 martie 2025 de premierul britanic Keir Starmer, după summitul de la Londra privind Ucraina, desfășurat sub motto-ul 'Securizarea viitorului nostru'.
Obiectivul declarat al inițiativei este de a facilita încercările de negocieri de pace între Kiev și Moscova lansate de SUA în februarie acest an, printr-o contribuție la garanții de securitate suficient de solide pentru Ucraina pentru a asigura durabilitatea unei potențiale încetări a focului și a unui acord de pace, citează Agerpres.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
10.1° Constanța 













