REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.5° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
12.5° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Ucraineanul din Capitală, care și-a ucis iubita dansatoare, a fost arestat după o lună

Ucraineanul din Capitală, care și-a ucis iubita dansatoare, a fost arestat după o lună

A.F. 14 martie 2025 | 17:36 903

Ucraineanul care şi-a ucis concubina într-o locuinţă din Sectorul 1 al Capitalei a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, la o lună de la comiterea faptei. După ce și-a sugrumat iubita, tânărul de 28 de ani s-a aruncat în fața unei garnituri de metrou şi a fost grav rănit, fiind internat în spital pentru aproximativ 30 de zile.

Ucraineanul din Capitala, care si-a ucis iubita dansatoare, a fost arestat dupa o lunatânăra ucisă

Pentru unui comunicat al procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, tânărul ucrainean a fost arestat pentru 30 de zile, după ce și-a ucis iubita, tot o ucraineancă în vârstă de 28 de ani.

„La  data  de  13.03.2025,  procurorii  Parchetului  de  pe  lângă  Tribunalul București  au  pus  în  mișcare  acțiunea  penală  împotriva unui inculpat  (cetățean ucrainean în vârstă de 28 de ani), cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie în modalitatea omorului.    

În  baza mijloacelor  de  probă administrate procurorii au  reținut, în esență, următoarea situație de fapt: În  data  de  09.02.2025,  în  jurul orei  18:30,  în  timp  ce  se  afla  în  locuința comună  din  mun. București,  sectorul  1,  inculpatul  a  ucis-o  prin  sugrumare  pe concubina sa, în vârstă de 28 de ani, tot cetățean ucrainean”, se arată în comunicatul procurorilor.

Tânărul a ieșit singur de sub metrou

Potrivit procurorilor, după ce trenul s-a oprit, tânărul a ieșit de sub metrou prin forțele proprii și a fost preluat de o ambulanță, care l-a transportat la Spitalul Universitar de Urgență București, unde a fost diagnosticat cu traumatism abdominal, ruptură de ficat și ruptură de rinichi.

„La  data  de  10.02.2025,  în  jurul  orei  22:30,  inculpatul  a  mers  pe peronul stației de metrou „Parc Drumul Tabelei” și s-a aruncat în fața trenului care tocmai intra în stație. În ciuda manevrelor de frânare, inculpatul a fost lovit de tren cu o viteză de cca. 35 km/h.

După oprirea trenului, inculpatul a ieșit de sub metrou prin propriile forțe  și  a  fost  preluat  de  o  ambulanță  care  l-a  transportat  la Spitalul Universitar de Urgență București, unde a fost diagnosticat cu traumatism abdominal, ruptură de ficat și ruptură de rinichi. Inculpatul avea  telefonul  victimei  la  el,  iar  anterior  tentativei  de  suicid  a trimis mai multe mesaje către mama victimei, pretinzând că este fiica acesteia.

Omorul a fost descoperit la data de 11.02.2025, în jurul orei 23:00, de către mama victimei care, în urma mesajelor primite cu o zi în urmă, a mers la locuința fiicei sale și i-a descoperit cadavrul.  Autopsia a  stabilit că  moartea  victimei  a  fost violentă, produsă prin asfixie mecanică, urmare a sugrumării.

Inculpatul a fost internat în stare critică și a rămas în spital până la data de 13.03.2025, când a fost externat, preluat de organele de urmărire penală și audiat în prezenta cauză”, au mai transmis procurorii.

Ucraineanul din Capitala, care si-a ucis iubita dansatoare, a fost arestat dupa o lunatânăra ucisă

După ce a fost externat din spital, tânărul a fost arestat

Joi, 13 martie, tânărul ucrainean a fost externat din spital, iar, ulterior, a fost arestat. 

„Inculpatul  a  fost  reținut  pentru  24 de  ore,  iar  la  data  de 14.03.2025 judecătorul de drepturi și libertăți de la Tribunalul București a dispus luarea măsurii arestării preventive față de inculpat pentru 30 de zile.  

Cercetările  sunt  continuate  de  către  Parchetul  de  pe  lângă Tribunalul București și Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – Serviciul Omoruri.   

Facem  precizarea  că  punerea  în  mișcare  a  acțiunii  penale  și dispunerea măsurilor preventive reprezintă etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului,  activități  care  nu pot,  în  nicio  situaţie,  să  înfrângă  principiul prezumţiei de nevinovăţie”, a mai transmis Parchetul de pe lângă Tribunalul București.

Tânăra a fost găsită de mama ei

Reamintim că, în data de 10 februarie, Poliția Capitalei a fost sesizată de către o femeie de origine ucraineană cu privire la faptul că fiica sa a fost ucisă. 

Polițiștii au găsit reclamanta și s-au deplasat împreună cu ea la adresa unde aceasta a indicat că fiica sa în vârstă de 27 ani locuia împreună cu un bărbat găsind victima inconștientă, cu leziuni la nivelul feței.

Echipajul medical ajuns la fața locului a constatat decesul victimei. S-a stabilit că aceasta locuia cu un bărbat de origine ucraineană, care nu a fost găsit la fața locului, scrie antena3.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere