REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.1° Constanța Dum., 28 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6713
18.1° Constanța Duminică, 28 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6713
 

Udrea: Constanţa riscă să piardă fondurile europene

Udrea: Constanţa riscă să piardă fondurile europene

Replica API 16 august 2011 | 00:00 106

Judeţul Constanţa are nevoie de fonduri europene, spune ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, dar administraţia locală este "codaşă" în ceea ce priveşte accesarea acestor fonduri. Ministrul a precizat că municipiul Constanţa, deşi este POL de creştere şi ar putea să beneficieze de 91 milioane de euro prin intermediul unor proiecte finanţate cu fonduri europene, riscă să piardă sume considerabile din cauza administraţiei locale care din diverse motive întârzie să depună proiectele la minister. "Aş aprecia ca fiind de bun augur pentru evoluţia judeţului Constanţa felul în care până la momentul acesta s-au accesat fonduri europene la nivelul comunităţilor locale. Sunt proiecte depuse la finanţare europeană din partea CJC, din păcate nu la fel de bine merge accesarea la nivelul municipiului Constanţa. Am verificat câţi bani s-au solicitat de către Consiliul Municipal Constanţa. Din cei 91 de milioane euro pe care judeţul Constanţa îi are alocaţi, dedicaţi în Programul Operaţional Regional, fiind desemnat POL de creştere, din păcate, până la această oră, am semnat doar un contract pentru parcarea supraetajată cu Primăria Constanţa şi înţeleg că au mai fost depuse pe 26 iunie a.c. alte două proiecte. Cred că municipiul Constanţa are nevoie de fonduri europene şi mă gândesc că reabilitarea Cazinoului s-ar fi putut face cu fonduri europene. Sper ca aceste fonduri să nu fie redistribuite de la municipiul Constanţa. Se discută de realocarea acelor bani care nu sunt folosiţi de beneficiari. Din păcate, Constanţa este ultimul POL de creştere şi dacă lucrurile nu evoluează şi nu sosesc proiecte la minister pentru accesare de fonduri europene, atunci vom fi nevoiţi să redistribuim aceşti bani acolo unde sunt ceruţi, bani pe care din păcate România nu-i utilizează aşa cum ar trebui", a spus Udrea. În replică, primarul Constanţei, Radu Mazăre, a spus că: "Bine că eu sunt prost şi ea e deşteaptă. Eu sunt prost, care conduc Constanţa şi mă aleg oamenii ăştia de trei ori la rând, şi madam Nuţi este deşteaptă".

Alexandra VASILE

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108