REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.5° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
12.5° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

UE avertizează retailerul chinez Shein: Respectaţi legislaţia privind protecţia consumatorilor sau riscaţi amenzi

UE avertizează retailerul chinez Shein: Respectaţi legislaţia privind protecţia consumatorilor sau riscaţi amenzi

Robert NENCIU 28 mai 2025 | 00:00 355

Uniunea Europeană a transmis luni un avertisment retailerului de modă rapidă Shein, cerându-i să respecte legislaţia privind protecţia consumatorilor din UE, în caz contrar riscând amenzi semnificative, transmite CNBC.

UE avertizeaza retailerul chinez Shein: Respectati legislatia privind protectia consumatorilor sau riscati amenzi

Potrivit unui comunicat al Comisiei Europene, Reţeaua de cooperare pentru protecţia consumatorilor (CPC), formată din autorităţile naţionale de protecţie a consumatorilor din statele membre, împreună cu Comisia, a notificat compania Shein în legătură cu practici care încalcă legislaţia UE în domeniul protecţiei consumatorilor.

”Dacă Shein nu va remedia problemele semnalate de reţeaua CPC, autorităţile naţionale pot lua măsuri coercitive pentru a asigura respectarea legii. Acestea pot include amenzi bazate pe cifra de afaceri anuală a Shein în statele membre vizate,” a precizat Comisia în declaraţie.

UE intensifică astfel supravegherea asupra marilor platforme de comerţ online, în contextul în care Shein a fost frecvent criticată pentru lipsa de transparenţă, calitatea produselor şi practicile comerciale agresive, potrivit news.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere