REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.4° Constanța Joi, 2 Mai 2024
Anul XX Nr. 6717
13.4° Constanța Joi, 2 Mai 2024 Anul XX Nr. 6717
 

UE cere ''încetarea imediată'' a tirurilor cu rachete din Fâşia Gaza spre Israel

UE cere ''încetarea imediată'' a tirurilor cu rachete din Fâşia Gaza spre Israel

Replica API 6 mai 2019 | 00:00 323

Uniunea Europeană cere "încetarea imediată" a tirurilor cu rachete palestiniene din Fâşia Gaza spre Israel, potrivit unui comunicat dat publicităţii sâmbătă la Bruxelles, relatează AFP.

"Este urgent să remediem această situaţie periculoasă pentru a proteja viaţa civililor", a declarat într-un comunicat purtătoarea de cuvânt a şefei diplomaţiei UE, Maja Kocijancic, lansând un apel la "detensionarea" situaţiei.

"Israelienii şi palestinienii au dreptul de a trăi în pace, în siguranţă şi cu demnitate", a pledat purtătoarea de cuvânt.

"Numai o soluţie politică poate pune capăt violenţei. Eforturile depuse de Egipt şi ONU pentru a calma situaţia beneficiază de deplina susţinere a Uniunii Europene", a adăugat ea, referindu-se la tentativele de mediere ale Egiptului şi ONU pentru a ajunge la un armistiţiu.

Circa 200 de rachete au fost lansate sâmbătă din teritoriul palestinian spre Israel, provocând raiduri israeliene drept represalii care s-au soldat cu trei morţi potrivit ultimului bilanţ al Ministerului Sănătăţii din Gaza, printre care şi o fetiţă de 14 luni şi mama ei însărcinată.

Această escaladare, cea mai importantă de mai multe săptămâni, intervine a doua zi după proteste neobişnuit de violente de-a lungul frontierei dintre Fâşia Gaza şi Israel, notează AFP.

AGERPRES

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272