UE sprijină Curtea Penală Internaţională în faţa SUA
UE sprijină Curtea Penală Internaţională în faţa SUA
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestUniunea Europeană este ''serios îngrijorată'' de decizia prin care SUA au revocat viza procuroarei Curţii Penale Internaţionale (CPI), Fatou Bensouda, pentru că aceasta intenţionează să investigheze posibile crime de război ce ar fi fost comise de armata americană în Afganistan, transmite sâmbătă AFP.
Washingtonul a anunţat luna trecută restricţii de viză de intrare în SUA pentru a încerca să împiedice orice anchetă a CPI asupra militarilor americani. CPI a confirmat vineri că viza procuroarei a fost revocată de către autorităţile americane.
Uniunea Europeană ''susţine deplin CPI şi independenţa sa'' şi aşteaptă ca SUA să-şi respecte ''obligaţiile internaţionale'' faţă de această instituţie care ''joacă un rol cheie împotriva impunităţii'', a menţionat Comisia Europeană într-un comunicat.
CPI nu a decis încă dacă va iniţia o investigaţie în Afganistan.
Statele Unite au refuzat mereu să adere la CPI, considerând că această instituţie este un pericol pentru suveranitatea lor naţională şi că sistemul american are proceduri solide pentru sancţionarea unor conduite necorespunzătoare în cazul militarilor americani.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
20.8° Constanța 
.jpg_t.jpg)








.jpg_t.jpg)
.jpg_t.jpg)
.jpg_t.jpg)
.jpeg_t.jpeg)

