REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.1° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
12.1° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

UE va anunţa noi reguli privind capsulele de cafea şi pungile din plastic

UE va anunţa noi reguli privind capsulele de cafea şi pungile din plastic

Valentina CAMARA 29 noiembrie 2022 | 00:00 360

Comisia Europeană va anunţa în zilele următoare noi reguli care vizează industria de ambalaje, de la capsulele de cafea şi până la sticlele din plastic de folosinţă unică, în încercarea de a reduce cantitatea de deşeuri generată.

UE va anunţa noi reguli privind capsulele de cafea şi pungile din plastic

Noile reglementări sunt destinate creșterii sustenabilităţii ambalajelor, una dintre principalele utilizări ale plasticului şi hârtiei, potrivit unui document de lucru consultat de Bloomberg. Țările și firmele din Uniunea Europeană vor trebui să se asigure că ambalajele utilizate de produsele de zi cu zi pot fi reciclate mai ușor sau sunt biodegradabile.

"O economie circulară a ambalajelor va ajuta la decuplarea dezvoltării economice de utilizarea resurselor naturale. Cantitatea de ambalaje a crescut mai rapid în ultimii ani decât venitul național brut, ceea ce a condus la creșterea emisiilor de CO2 şi a altor emisii poluante, precum şi la supra exploatarea resurselor naturale, a pierderii de diversitate şi la poluare", se arată în documentul de lucru al Comisiei Europene consultat de Bloomberg.

Noile reguli ar urma să aibă ramificații de-a lungul mai multor sectoare, precum producția de alimente şi fabricația produselor chimice. În Uniunea Europeană aproximativ 40% din cantitatea de plastic şi jumătate din cea de hârtie sunt utilizate la ambalaje iar designul lor face deseori dificilă reutilizarea sau reciclarea. Măsurile ar urma să acopere o gamă largă de la abțibildurile de pe mere şi până la pungile de uncia folosința.

Companiilor li se va cere să folosească cât mai puține ambalaje, în timp ce ţările vor trebui să se asigure că 65% din totalul deşeurilor de ambalaje sunt reciclate până la finele lui 2025. Potrivit Bloomberg, noile reguli ar urma să fie adoptate miercuri, la pachet cu regulile privind certificatele de eliminare a carbonului, potrivit agerpres.ro .

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere