REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.9° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
11.9° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Ultima DISTRACȚIE înainte de noile RESTRICȚII din Marea Britanie și Franța

Ultima DISTRACȚIE înainte de noile RESTRICȚII din Marea Britanie și Franța

Replica API 18 octombrie 2020 | 00:28 2030

A fost ultima noapte de distracție în mai multe capitale europene care au impus începând de sâmbătă o serie de restricții. La Paris, oamenii s-au grăbit să ia masa în oraș pentru că, de la ora 21:00 au intrat în vigoare restricții de circulație. Și la Londra, barurile și restaurantele din centru au fost pline ochi.

*sursa foto: Profimedia

„Londra a devenit Minsk! Londra a devenit Belarus!”, strigă mânios un petrecăreț din Londra. Localurile din centrul Londrei au fost pline ochi noaptea trecută. Mii de oameni au ieșit pe străzi, fără măști și fără să respecte distanța fizică, dorind să se bucure de ultimele clipe de distracție, înainte de intrarea în vigoare a noilor restricții. Au fost și incidente cu poliția.

Locuitorii capitalei britanice nu se mai pot întâlni în spaţii închise cu persoane din alte gospodării. Interdicţia e valabilă atât pentru locuinţele private, cât şi pentru spaţiile publice, cum ar fi barurile sau restaurantele. Întâlnirile în spaţii publice deschise, precum terasele, sunt permise pentru grupuri de maximum şase persoane. „A fost foarte aglomerat, toată lumea a vrut să se bucure de ultimele clipe de libertate. Da, dar încercăm să fim responsabile”, au declarat două tinere care nu purtau măști de protecție, potrivit digi24.ro.

Carantină de noapte la Paris și în alte 8 orașe

Și la Paris a fost ultima seară de distracție înainte de intrarea în vigoare a noilor restricții. Nimeni nu mai are voie să iasă pe stradă după ora 21:00, până la 6 dimineața, în regiunea capitalei franceze, dar și în alte opt metropole din Hexagon. Toate barurile, restaurantele, teatrele și cinematografele vor trebui să se închidă înainte de ora 21:00. Măsura afectează 20 de milioane de oameni și este în vigoare timp de cel puțin o lună.

„Am vrut să ne întâlnim în această seară cu prietenii, pentru că e ultima în care putem să facem acest lucru. Am vorbit, am stabilit întâlnirea și am decis că în mod cert trebuie să ne vedem, pentru că după seara aceasta va fi complicat, nu vom mai putea face asta”, explică un client dintr-un restaurant.

Marea Britanie, Franța și Spania, noi restricții după EXPLOZIA de infecări

Pentru localurile din Paris, deja afectate de carantina de trei luni din primăvară, interdicția de circulație este încă o lovitură. „Va fi și mai dificil, era și așa dificil să nu mai vindem alcool de la 22:00, dar să nu mai servim nici cina! Vom realiza doar 40% din cifra de afaceri, va fi foarte greu”, spune managerul unui local.

Marea Britanie și Franța au adoptat noi restricții după ce s-au confruntat cu o explozie a numărului de infectări cu noul coronavirus. În Spania, cea mai bogată regiune, Catalonia, a închis barurile și restaurantele pentru 15 zile. Măsurile vin la câteva zile după ce regiunea Madrid a fost plasată în stare de urgență.

Pandemia face ravagii însă în mai multe țări din Europa. Marea Britanie, Rusia, Italia, Belgia, Polonia, Olanda, Cehia au înregistrat cele mai multe noi cazuri în decurs de 24 de ore, notează digi24.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Un fel de lasata secului
4
0

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614