Un adolescent de 17 ani a fost reținut după ce ar fi furat mai mulți bani din cutia milei
Un adolescent de 17 ani a fost reținut după ce ar fi furat mai mulți bani din cutia milei
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestPolițiștii au reținut un adolescent, de 17 ani, acuzat că ar fi furat bani din cutia milei, la o biserică aflată în județul Hunedoara.
Un adolescent de 17 ani ar fi furat bani din cutia milei, la o biserică din județul Hunedoara. Polițiștii l-au reținut și au găsit mai multe bunuri la locuința sa.
Fapta s-ar fi petrecut de mai multe ori. Polițiștii l-au prins pe adolescent, care a fost reținut pentru 24 de ore. Nu a furat doar banii din cutia milei, ci și alte obiecte. Este vorba despre un flex, o drujbă și o filetantă. În timpul lunii iulie, tânărul a intrat prin efracție într-o biserică din Vulcan, de mai multe ori.
„Minorul ar fi pătruns prin efracţie, în mod repetat, în interiorul lăcaşului de cult, atât în noaptea de 17/18 iulie 2025, când ar fi sustras din ‘cutia milei’ o sumă de bani, cât şi în noaptea de 20/21 iulie 2025, când ar fi furat 900 lei, precum şi un flex, o drujbă şi o filetantă şi în noaptea de 26/27 iulie 2025, când ar fi pătruns în interiorul bisericii, de unde ar fi sustras din nou bani din ‘cutia milei’.”, au transmis reprezentanții IPJ Hunedoara, notează news.ro.
După faptele comise, adolescentul din județul Hunedoara este acuzat de furt calificat în formă continuată. În cadrul anchetei, la locuința tânărului a fost pus în executare și un mandat de percheziție domiciliară.
La casa unde locuiește băiatul, oamenii legii au identificat și au recuperat bunurile care proveneau, cel mai probabil, din furt. Bunurile respective erau în valoare de aproximativ 2.000 de lei, notează fanatik.ro.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
9.4° Constanța 













