Un afacerist din Oltina, acuzat de fraude cu fonduri APIA, își modernizează ferma cu bani europene
Un afacerist din Oltina, acuzat de fraude cu fonduri APIA, își modernizează ferma cu bani europene
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestUn afacerist din Oltina, fost candidat pentru funcția de consilier local, își modernizează ferma din Satu Nou prin construirea unei fabrici de nutrețuri combinate și cumpărarea unor noi utilaje, cu bani europeni, deși a fost cercetat de DNA pentru obținerea ilegală a unor fonduri APIA. Licitația ce are ca obiect achiziționarea celor necesare pentru proiect a fost deja lansată, iar valoarea contractului pus la bătaie se ridică la suma de 600.143,68 de lei, fără TVA. În acest context, dosarul în care a fost acuzat de infracțiuni de corupție, alături de cei doi angajați APIA care i-au fost complici, încă se judecă.
Iordan Manea, administrator al societății SC Agro Sole Trader SRL și aspirant la o funcție din cadrul primăriei Oltina, a fost acuzat în anul 2021 că ar fi depus la APIA mai multe documente inexacte, pentru a obține finanțare prin intermediul proiectului ce viza acordarea de sprijin financiar agricultorilor în vederea recoltării de a struguri înainte de coacere.
Afaceristul a susținut că a recoltat integral, până la data de 21 iulie 2021, strugurii necopți de pe o suprafață de 32,14 hectare de viță-de-vie, însă a fost surprins de organele de anchetă recoltând struguri și în data de 28 octombrie 2021. Manea ar fi avut și doi complici, angajați ai APIA, anume Venilia Trofin și Romeo Banu, care, pe 30 iulie 2021, au efectuat un control în zona viticolă respectivă, și au mințit în racordul întocmit după, pentru ca afaceristul să poate încheia un contract pentru încasarea unei compensații de 200.000 de lei. Concret, Manea trebuia să renunțe la strugurii încă necopți de pe o suprafață de 31 de hectare de vie și să îi taie. Pentru a evita acest lucru însă, agricultorul a cules doar o mică suprafață, declarând în schimb că restul culturii a fost retezată.
Incidentul a intrat în atenția DNA, ca urmare a unui denunț, iar pe numele agricultorului a fost întocmit dosar penal. Acesta a fost cercetat și trimis în judecată, alături de cei doi angajați APIA. Dosarul înregistrat pe rolul Tribunalului Constanța, în decembrie 2021, încă se mai judecă, următoarea ședință urmând să aibă loc pe 29 noiembrie a.c.
Își modernizează ferma cu fonduri europene
Dosarul penal nu l-a împiedicat pe Manea să își continue afacerile însă. Mai mult decât atât, prin Manea Iordan Întreprindere Individuala a obținut și finanțare pentru modernizarea fermei pe care o deține în Satu Nou, prin Programul Național de Dezvoltare Rurală, prin care se acordă fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană şi Guvernul României. Recent a fost lansată și o licitați în vederea demarării proiectului de construire a unei fabrici de nutrețuri combinate și cumpărarea unor noi utilaje. Valoarea totală a investiției se ridică la suma de 600.143,68 de lei, fără TVA.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
9.4° Constanța 















