REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.9° Constanța Joi, 2 Mai 2024
Anul XX Nr. 6717
14.9° Constanța Joi, 2 Mai 2024 Anul XX Nr. 6717
 

Un alt ziarist asasinat în Mexic

Un alt ziarist asasinat în Mexic

Replica API 5 august 2019 | 00:00 301

Edgar Alberto Nava

Un ziarist a fost ucis vineri în statul mexican Guerrero, devenind astfel al doilea reporter asasinat în ultima săptămână în Mexic şi al 8-lea de la începutul anului, a informat biroul procurorului local, transmite AFP.

Edgar Alberto Nava era directorul şi redactorul şef al site-ului de informaţii La Verdad de Zihuatanejo, localitate situată în vestul statului Guerrero, unde era de asemenea angajat al primăriei.

"Conform primelor elemente ale anchetei, victima a fost împuşcată cu o armă de calibru 9 mm", a anunţat biroul procurorului, fără a furniza alte detalii.

Mexicul este unul din statele cele mai periculoase pentru ziarişti. Peste 100 de jurnalişti au fost ucişi din 2000, pe fondul violenţelor generate de traficul de droguri şi de corupţia din mediul politic. Majoritatea crimelor rămân nepedepsite.

Nava este al doilea ziarist ucis în ultima săptămână în Mexic. Marţi, cadavrul lui Rogelio Barragan, directorul portalului de informaţii Guerrero Al Instante, a fost descoperit în portbagajul unei maşini abandonate în statul Morelos (centrul Mexicului), cu urme de gloanţe la nivelul capului.

Sediul cotidianului local El Monitor de Parral din statul Chihuahua (nordul Mexicului) a fost atacat miercuri cu cockteiluri Molotov, atac nesoldat însă cu victime. În urma incidentului, ziarul a anunţat că nu va mai publica articole cu subiecte politice sau referitoare la fapte diverse, în speranţa evitării unei noi agresiuni.

În 2018, 10 jurnalişti au fost asasinaţi în diferite regiuni ale Mexicului.

Conform statisticii făcute de Reporteri fără frontieră (RSF), de la începutul anului 2019 în Mexic au fost comise cele mai multe crime care au avut drept ţintă ziarişti.

AGERPRES

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272