REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.1° Constanța Sâm., 4 Mai 2024
Anul XX Nr. 6719
17.1° Constanța Sâmbătă, 4 Mai 2024 Anul XX Nr. 6719
 

Un angajat al Consal Trade a fost găsit MORT în toaleta unei bezinării

Un angajat al Consal Trade a fost găsit MORT în toaleta unei bezinării

Replica API 31 octombrie 2019 | 00:00 525

Tragedie la Consal Trade! Un angajat a fost găsit mort, luni, 28 octombrie, în toaleta unei stații de distribuție carburanți din Ovidiu. Bărbatul era angajat în funcția de mecanic utilaj și se îndrepta spre muncă. La fața locului s-au deplasat și polițiștii care au deschis o anchetă, alarma fiind dată în jurul orei 7.30.

Un bărbat în vârstă de 63 de ani din Tulcea, angajat în funcția de mecanic utilaj la Consal Trade SRL, în timp ce tranzita orașul Ovidiu, a intrat în benzinăria din zona Celsy pentru a merge la toaletă. După câteva minute, acesta a fost găsit de angajații stației de carburanți morți, fapt pentru care au anunțat polițiștii. La fața locului s-a deplasat și un echipaj din cadrul SAJ Constanța, însă medicii au constatat decesul. Nu sunt suspiciuni cu privire la cauza decesului. Bărbatului i s-ar fi făcut rău.

Evenimentul este cercetat și de către ITM Constanta, fiind desemnat un inspector de muncă pentru efectuarea cercetărilor. În baza constatărilor efectuate de acesta, declarațiilor martorilor și a documentelor preluate de la societate vor fi stabilite imprejurările și cauzele care au condus la producerea evenimentului precum și reglementările legale încălcate și pe cale de consecință răspunderile și măsurile ce se impun a fi luate pentru prevenirea altor cazuri similare.

M.P.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
pai nu a iesit la pensie? a muncit pana a murit saracutul. Si altii ies la pensie la 45 de ani. Strigator la Cer.
2
0
carburanti morti mwahahahaha morti ai matii poate mwahahaha
0
1
cum e treaba asta -carburanti morti-? e un produs nou?
2
0

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272